„Într-o zi, un tânăr a urcat pe munte unde a întălnit o pustnică care medita în tăcere și a întrebat-o:…
Mai mult

„Într-o zi, un tânăr a urcat pe munte unde a întălnit o pustnică care medita în tăcere și a întrebat-o:…
Mai mult
O epistolă redactată de mână de Albert Einstein, una în care fizicianul și-a expus concepția despre Dumnezeu, despre religie și…
Mai mult
O bunică a fost nevoită să își crească cei 3 nepoți, după ce aceștia își pierduseră mamica și tăticul, într-un…
Mai mult
Președintele Trump intenționează să ia „o poziție foarte puternică” în sprijinul redeschiderii bisericilor, pe măsură ce țara se redresează pe…
Mai mult
Nu vă pedepsiţi copiii decât pentru ceea ce merită pedeapsă în ochii lui Dumnezeu, pentru ceea ce este păcat înaintea…
Mai mult
Will Carroll, toboșarul trupei thrash metal Death Angel, a mărturisit că a ajuns în iad și s-a întâlnit cu Satana…
Mai mult
Bisericile se adaptează vremurilor și își primesc într-un mod inedit credincioșii care au venit la prima slujbă permisă după încetarea…
Mai mult
Mănăstirea Neamț a anunțat oficial că nu are nicio pretenție financiară de la stat după ce a găzduit pe timpul…
Mai mult
Mesaj al Papei Francisc. Nu trebuie să fii catolic pentru a înțelege! Pe măsură ce îmbătrânim și devenim înțelepți, ne…
Mai mult
Papa Francisc a transmis un mesaj cutremurător, vineri, de 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii şi a Sfântului Iosif Muncitorul.…
Mai mult