Doi dintre cei şase dinamovişti cu COVID-19 nu se simt bine. Vor rămâne în spital

Dinamoviştii Răuţă şi Fara nu se simt bine şi vor rămâne în spital
Ceilalţi patru sunt asimptomatici, însă starea lui Răuţă şi cea a portarului Fara i-a îngrijorat pe cei din staff, conform doardinamo.ro. Cei doi se simt moleşiţi şi ar avea frisoane, ca la gripă.
Din informaţiile Digi Sport, cei şase jucători care au ieşit pozitiv la testul COVID-19 sunt Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Stefan Fara, Alexandru Răuţă şi Vali Lazăr.
Nu sunt primele cazuri de COVID-19 din România, cele mai multe fiind la Petrolul, dar pentru prima dată sportivii se şi simt rău. Ceilalţi s-au simţit foarte bine, nu au avut niciun simptom, ceea ce nu este cazul acum.
„Da, am fost informaţi şi noi de situaţie. Telefonic. Se aşteaptă documentele scrise, se vor reface testele, urmează să luăm o decizie. Ceea ce este clar e că meciul dintre Dinamo şi Chindia nu se va mai putea juca astăzi.
Avem precedentul de la Petrolul, se ştie în principiu cum vom proceda, dar până nu avem toate datele primite în mod oficial nu e normal să anunţăm în acest moment că vom face aia sau aia„, a declarat pentru Digi Sport Justin Ştefan, secretarul general al LPF.
Astfel, debutul cuplului Mulţescu-Ţălnar pe banca lui Dinamo se amână pentru o perioadă care, deocamdată, nu e cunoscută.
Sursa: digisport