Simona Halep a eliminat-o pe Irina Begu şi s-a calificat în finala Turneului de la Praga

Irina Begu s-a calificat un semifinale la turneul de la Praga după ce a învins-o în trei seturi pe jucătoarea din Spania Sara Sorribes Tormo. În următorul meci Irina Begu va juca contra conaţionalei Simona Halep. Partida va putea fi urmărită live de la ora 16.00 pe DIGISPORT 2 ONLINE.
UPDATE: Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după ce a învins-o pe compatrioata sa Irina Begu cu 7-6 (3), 6-3 în penultimul act.
Halep (28 ani, 2 WTA), principala favorită a turneului, a obţinut victoria după o oră şi 31 de minute.
Irina Begu s-a impus în faţa Sarei Sorribes Tormo în trei seturi, scor 6 – 2, 4 – 6, 6 – 2. Meciul a început vineri, dar a fost întrerupt din cauza ploii. La momentul întreruperii, Irina Begu câştigase primul set cu 6 – 2, iar în setul al doilea Sara Sorribes Tormo conducea cu 1 – 0.
Simona Halep s-a calificat în semifinale după ce a trecut de Magdalena Frech, scor 6 – 2, 6 – 0.
„Mă aștept la un meci foarte greu. O știu pe Irina foarte bine, este o jucătoare foarte solidă”, a spus Simona Halep, despre duelul cu Begu.
În cealaltă semifinală se vor duela Elise Mertens și Kristyna Pliskova. A doua a ajuns în semifinală după abandonul Anei Bogdan, care s-a accidentat în primul set al meciului, când conducea cu 5 – 2
Sursa: romaniatv.net