Prognoza meteo pentru prima parte din ianuarie. Ninsori şi viscol la munte, ploi şi temperaturi ridicate în rest

 Prognoza meteo pentru prima parte din ianuarie. Ninsori şi viscol la munte, ploi şi temperaturi ridicate în rest

Administraţia Naţională de Meteorologie a dat publicităţii estimarea evoluţiei valorilor trmice şi a precipitaţilor în intervalul 4 ianuarie – 17 ianuarie 2021. 

Administraţia Naţională de Meteorologieanunţă ninsori şi viscol la munte, ploi şi temperaturi ridicate în restul ţării în

următoarele două săptămâni. Iată prognoza meteo ANM pentru intervalul 4 – 17 ianuarie.

Prognoza meteo MUNTENIA
Vremea va fi deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie în prima săptămână de prognoză.

Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…12 grade până în 07 ianuarie, perioadă în care media valorilor termice nocturne va avea variații în funcție de gradul de acoperire al

cerului cu nori, și va fi în general de 3…6 grade. În intervalul 08 – 12 ianuarie valorile termice vor fi în scădere treptată, însă se vor menține peste cele specifice perioadei, iar spre sfârșitul intervalului de prognoză

acestea se vor apropia de cele normale. Astfel, mediile maximelor vor pleca de la valori de 6 grade și vor ajunge la 2 grade, iar ale celor minime se vor încadra între -6 și 0 grade.

Se vor semnala ploi în toată regiunea în 4 și 5 ianuarie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 09 – 12 ianuarie.

Prognoza meteo OLTENIA
Vremea va fi deosebit de caldă pentru prima săptămână din ianuarie.

Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade până în 07 ianuarie, interval în care media temperaturilor minime va avea variații în funcție de nebulozitate și va fi în general de 2…4 grade.

În perioada 08 – 12 ianuarie temperatura aerului va scădea treptat, însă se va menține peste valorile climatologice specifice, iar spre sfârșitul intervalului de prognoză se va apropia de cea normală pentru jumătatea lunii ianuarie.

Astfel, vor fi medii ale maximelor termice ce vor pleca de la valori de 5…6 grade și vor ajunge spre 2 grade și ale temperaturilor minime cuprinse între -6 și -1 grad.

Se vor semnala ploi pe arii relativ extinse în jurul datelor de 4 și 6 ianuarie, precum și în intervalul 09 – 12 ianuarie.

Prognoza meteo MOLDOVA
Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă până în data de 08 ianuarie, însă valorile termice vor fi în scădere treptată de la o zi la alta.

Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…9 grade la începutul intervalului și va ajunge până la 4…5 grade spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză. Regimul termic nocturn se va concretiza prin valori de 4…6 grade, la început, și de -1…1 grad,

la sfârșit. Ulterior tendința vremii va fi
una de răcire, determinând astfel temperaturi apropiate de cele normale pentru jumătatea lunii ianuarie, cu valori medii de -2…2 grade pentru maximele termice și de -8…-4 grade pentru cele minime.

Se vor semnala ploi pe arii relativ extinse în 4 și 5 ianuarie. După acest episod, următorele date mai favorabile precipitațiilor vor fi în 7, respectiv 10 și 11 ianuarie.

Prognoza meteo DOBROGEA
Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în prima săptămână, comparativ cu regimul termic caracteristic acestei regiuni în această perioadă a anului, până spre finalul

intervalului, când va fi apropiat de cel climatologic specific. Astfel, media temperaturilor maxime va pleca de la valori de 11…13 grade în perioada 04 – 07 ianuarie, se va menține la 4…6 grade în intervalul 08 – 12 ianuarie, apoi va fi în scădere spre 2 grade. Această tendință va fi urmată și

de către mediile valorilor termice nocturne: 4…8 grade la început, apoi 0…3 grade și -4…-2 grade spre sfârșitul celor două săptămâni.

În cea mai mare parte a regiunii va ploua, în general slab, în 4 și 5 ianuarie. În restul intervalului probabilitatea mai mare de apariție a precipitațiilor va fi în datele de 7, respectiv 10 și 11 ianuarie.

Prognoza meteo BANAT
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi, în medie, de 8…10 grade în primele 3 zile, apoi vor scădea

treptat, urmând ca în intevalul 10 – 17 ianuarie media maximelor să se situeze în jurul valorii de 0 grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară, astfel încât se vor încadra între 4 și 6 grade la începutul

intervalui și vor fi în jurul a -4 grade între 12 și 17 ianuarie.
Probabilitatea pentru precipitații se va menţine ridicată pe parcursul celor două săptămâni, dar în jurul datelor de 4 și 6

ianuarie, precum și în intervalul 9 și 11 ianuarie, acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi mai însemnate cantitativ.

Sursa: RomâniaTV.net