Avertisment de la ANM: de vineri seara încep ninsorile puternice în toată țara

Vremea se schimbă radical în toată țara din această seară. Meteorologii ANM au emis un avertisment de lapoviță și ninsori care este valabil din această seară până mâine, 30 ianuarie.

Sunt vizate aprope toate zonele țării, însă probleme ar putea apărea în special în sud, est și centrul mai ales din cauza depunerilor de polei.

Meteorologii avertizează: vin ninsori puternice în aproape toată țara

Conform informării ANM de vineri de la ora 18:00 până sâmbătă la ora 10:00 vor fi lapoviță, vânt și ninsori. În anumite zone apar ploile și lapovița și

astfel se va depune polei, în special în centrul, sudul și estul teritoriului, dar și la munte la altitudini mai mici de 1400 m. Stratul de zăpadă existent se va topi.

Cantitățile de apă vor depăși, local, 15 – 20 l/mp, în special în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali.

În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m va ninge. Vântul va sufla cu putere înregistrând la rafală 60 – 70 km/h și spulberând zăpada.

Fenomene precum cele menționate mai sus vor apărea și în seara de duminică 31 ianuarie, da rși în itmpul nopții de duminică spre luni, în special în

estul, centrul și sud-estul țării. În prima parte a zilei de luni acestea se vor semnala în nord estul teritoriului.

Integral pe huff.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *