Vreme instabilă în toată România! Canicula continuă să lovească

Vremea este foarte neplăcută la noi în țară de câteva zile.
Deși ne doream să vină vara și să scăpăm de ploi, se pare că este exagerat de cald și canicula ne dă mari bătăi de cap.
Meteorologii anunță că temperaturile extrem de ridicate persistă în toată țara, dar vom mai avea parte și de ceva ploi zilele acestea, însă în cantități reduse.
Vreme caniculară în toată țara
Vremea este extrem de călduroasă de o săptămână. Temperaturile au crescut considerabil, termometrele indicând chiar și peste 40 de grade celsius la soare.
Meteorologii anunță că vom tot avea parte de astfel de temperaturi, dar ne așteaptă și câteva ploi.
Administrația Națională de Meteorologie a trimis avertizări de caniculă și instabilitate atmosferică.
A fost trimisă chiar și o informare de disconfort termic și instabilitate atmosferică valabilă în toată țara până pe 1 iulie.
Informarea de disconfort termic și instabilitate atmosferică a intrat în vigoare duminică, la ora 10:00, și este valabilă până pe 1 iulie, la ora 21:00.
Vremea luni, 28 iunie
Astăzi, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic ridicat în vestul, sud-vestul ţării şi pe arii restrânse în rest.
Cerul va fi variabil pe parcursul întregii zile, mai ales după-amiaza, însă seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse,
descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zonele de deal şi de munte, în centru, în sud şi pe suprafeţe mai mici în rest.
Nu va ploua în cantități mari, dar cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 15…25 l/mp. Preț de câteva ore, meteorologii spun că ne-am putea confrunta cu grindină şi vijelii.
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 35 de grade, iar cele minime între 11 şi 21 de grade. Cele mai ridicate temperaturi vor fi înregistrate în Oltenia.
Integral pe fresh24.ro