„Doamne, slabă mai eram! Patruzeci fix cântăream, Mâncam doar o dată-n zi, Din castroane de copii.
Ciuguleam precum găina, Arătam ca aspirina, Palidă, albă ca varu’, Speriam până şi cântaru’. Coastele-mi ieseau prin piele, Făceam acordeon din ele, Şi de mă strângeai mai tare, Trosneau oasele.
Stupoare! N-aveam cu se să mă-mbrac, Încăpeam pe-un sigur crac, De blug sau de pantalon, Păream parcă un bufon. M-aranjam frumos cu fard, Haina stătea „ca pe gard”… Iar lumea-mi spunea mirată,
„Ce mănânci? Aer, măi fată?” Scândură! – de auzeam, Rapid capul întorceam, Fiindcă, sinceră să fiu, Semănam leit. Pariu! După ce m-am măritat, Hocus-Pocus, m-am dublat, Parcă aş fi luat de soţ,
Un mic cu muştar în moţ. Am burtică, colăcei, Vergeturi mai mult de trei, Şi credeţi-mă, vă jur, Nu ştiam c-am aşa c*r. Dacă vreţi să v-ngrăşaţi, Musai să vă măritaţi! Scândurica de-altă dată, Azi e buturugă, tată…” 🤣 🤣 🤣
Pamflet de Andreea Văduva















Leave a Reply