Când trecem la ora de iarnă în 2026. UE analizează renunțarea la schimbarea ceasurilor

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 octombrie 2026, România trece la ora de iarnă. La ora 04:00, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, devenind 03:00 — ceea ce înseamnă o noapte cu 60 de minute în plus față de obișnuit. Momentul este stabilit printr-o directivă europeană care prevede încheierea orarului de vară la ora 01:00 în timp universal coordonat, corespunzătoare orei 04:00 în România, aflată în fusul orar al Europei de Est. Regula rămâne în vigoare în toate statele membre, în absența unui acord care să o înlocuiască.

De ce nu a fost eliminată schimbarea orei

Subiectul nu este nou. Comisia Europeană a propus în 2018 renunțarea la modificarea sezonieră a ceasurilor, iar în martie 2019 Parlamentul European a votat în favoarea eliminării acestei practici, cu perspectiva aplicării din 2021. Votul nu a schimbat însă nimic în practică, deoarece adoptarea unei noi directive necesită și acordul Consiliului UE, unde statele membre nu au reușit să ajungă la o poziție comună. Principalul motiv al blocajului: dezacordul privind ce oră ar trebui menținută permanent — ora de vară sau ora standard — și riscul unor diferențe de fus orar între statele vecine care ar alege diferit.

Un nou studiu european analizează toate scenariile

Discuțiile au fost relansat în 2025, când președinția poloneză a Consiliului UE a propus testarea, timp de doi ani, a păstrării orei de vară în întreaga Uniune. Reprezentanții statelor membre au solicitat analize suplimentare, iar în februarie 2026 a fost lansat un studiu comandat de Comisia Europeană care examinează consecințele renunțării definitive la schimbarea ceasurilor. Cercetarea analizează zece scenarii distincte, incluzând atât o tranziție coordonată la nivel european, cât și situații în care țările ar face alegeri diferite — cu toate implicațiile generate de eventualele noi diferențe de fus orar la granițele interne ale UE sau față de state terțe. Evaluarea acoperă impactul economic, social și de mediu, cu accent pe piața internă, economiile de energie, transporturi și sănătate publică.

Prima etapă a studiului, desfășurată între februarie și aprilie 2026, a cuprins consultarea autorităților statelor membre și definirea scenariilor de analiză. Etapa curentă vizează colectarea de date suplimentare de la organizații din domeniile afectate. Studiul ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026, iar concluziile sale vor putea alimenta viitoarele dezbateri în Consiliul UE. Deocamdată, ele nu modifică regulile în vigoare — schimbarea orei din 25 octombrie 2026 se aplică fără excepție, ca în fiecare an.

Sursa : https://www.digi24.ro/magazin/cand-trecem-la-ora-de-iarna-in-2026-ue-analizeaza-renuntarea-la-schimbarea-ceasurilor-ce-urmareste-cel-mai-recent-studiu-3961069

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *