Faptul că au trecut ani buni de la un împrumut sau de la o factură neplătită nu înseamnă că banii nu mai pot fi ceruți. Contează ce termen se aplică și dacă, între timp, ceva l-a oprit sau l-a repornit. Avocatul Bogdan Buneci a explicat cum funcționează prescripția pentru creditori și debitori.
Ce înseamnă prescripția
Prescripția nu șterge datoria, ci posibilitatea creditorului de a obține banii prin instanță, dacă nu a acționat în termenul legal. Ea nu operează automat: trebuie invocată de debitor în proces, iar cine plătește de bunăvoie o datorie prescrisă nu mai poate cere banii înapoi.
Termenul general este de trei ani, potrivit Codului civil, și curge de regulă de la scadență. Pentru anumite situații, legea prevede termene de zece ani, de doi ani sau de un an.
Datoriile la stat și amenzile
Fiscul are cinci ani pentru a stabili impozite, taxe și contribuții, de aceea controalele privesc de obicei ultimii cinci ani.
Amenzile contravenționale, inclusiv cele rutiere, trebuie aplicate în șase luni de la faptă, iar procesul-verbal trebuie comunicat în două luni, altfel executarea se prescrie. Dacă termenele au fost respectate, suma poate fi urmărită silit timp de cinci ani, socotiți de la 1 ianuarie a anului următor.
Ce repornește sau oprește termenul
Întreruperea anulează timpul scurs și pornește un termen nou. Se produce când debitorul plătește o parte din sumă sau recunoaște datoria, ori când creditorul merge în instanță sau își înscrie creanța la masa credală. Suspendarea doar pune termenul pe pauză, iar timpul scurs până atunci rămâne valabil.
O notificare de plată nu obligă, de regulă, la răspuns, dar nu este bine să fie ignorată dacă există dubii privind datoria, suma sau scadența. Un răspuns în care datoria este recunoscută repornește însă termenul.
Executarea silită
Creditorul are nevoie de un titlu executoriu, cum ar fi o hotărâre judecătorească sau un contract de împrumut autentificat la notar. Până la executare, părțile pot conveni eșalonarea plății. Dacă înțelegerea nu este respectată, executorul poate urmări veniturile, conturile și bunurile debitorului, inclusiv imobilele.














Leave a Reply