Localitatea din România care rămâne în carantină, în starea de alertă

 Localitatea din România care rămâne în carantină, în starea de alertă

Raed Arafat a anunțat, joi seara, că localitățile aflate în carantină în timpul stării de urgență, pentru care această măsură nu a fost revocată, rămân în carantină și în timpul stării de alertă. Astfel, localitatea Râmnicelu din județul Buzău va rămâne în carantină.

Măsurile de carantinare instituite în timpul stării de urgenţă, care nu au fost încă revocate, se menţin şi pe durata stării de alertă, a anunţat, joi seara, Raed Arafat.

„Se poate institui prin ordin al comandantului acţiunii măsura carantinării unor clădiri, zone, localităţi, la solicitarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor realizate de direcţiile de sănătate publică şi avizate de către INSP. Măsurile de carantinare instituite pe durata stării de urgenţă, care nu au fost revocate, se menţin în condiţiile alineatului 1. Localităţile, zonele din localităţi care au fost carantinate rămân sub măsura carantinării mai departe”, a declarat Raed Arafat, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Mediafax.

Printre localităţile încă aflate în carantină se află şi Râmnicelu, din judeţul Buzău.

Mai multe localități din județul Suceava, inclusiv reședința județului, au ieșit joi din carantină. A fost ridicată măsura și pentru orașul Țăndărei din Ialomița, prin Ordonanța Militară 11.

Sursa: digi24.ro

Enable Notifications    OK No thanks