Grecia intră în lockdown pentru trei săptămâni. Decizie de ULTIMA ORĂ

 Grecia intră în lockdown pentru trei săptămâni. Decizie de ULTIMA ORĂ

Grecia intră în lockdown pentru trei săptămâni. Noua stare de urgență care îi va obliga pe greci să stea în case va fi în vigoare până în data de 30 noiembrie, potrivit Greek Reporter.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat joi, într-o declarație de presă televizată, adresată națiunii, că va fi impus un blocaj la nivel național începând de sâmbătă pentru a combate

răspândirea coronavirusului. Noul lockdown din Grecia va dura până la sfârșitul lunii noiembrie și va fi similar cu prima blocare impusă în martie și aprilie.

Creșterea exponențială a cazurilor mă obligă să iau măsuri acum. Nu pot să-mi asum responsabilitatea pentru punerea în pericol a vieților umane ”, a spus Mitsotakis. El a adăugat că decizia se bazează pe date științifice, „care sunt incontestabile”.

Citeste si: Schimbare în Guvern. Președintele Iohannis a semnat numirea noului ministru

Grecia, în lockdown. Oamenii pot ieși din casă după ce trimit un SMS

Premierul grec a menționat că noua perioadă de blocaj va arăta aproximativ la fel cu cea impusă în martie, „dar vor fi și diferențe”.

De această dată, va fi necesar ca oamenii să trimită un SMS care să explice motivul ieșirii din casă, în timp ce supermarketurile și farmaciile vor rămâne deschise.

El a subliniat, totuși, că, spre deosebire de carantina din martie, grădinițele, școlile primare, precum și școlile de educație specială, vor rămâne deschise.

Liceele vor rămâne închise, elevii continuându-și educația prin sistemul onlin. Utilizarea unei măști este obligatorie pentru toate spațiile publice, a subliniat Mitsotakis.

Decizia urmează numărului record de infecții noi din ultimele săptămâni. Organizația Națională pentru Sănătate Publică (EODY) a anunțat că miercuri au fost depistate 2.646 de cazuri noi de coronavirus.

Știre în curs de actualizare