Cum trebuie să conduci pe zăpadă. Sfaturi utile pentru a evita accidentele

 Cum trebuie să conduci pe zăpadă. Sfaturi utile pentru a evita accidentele

În ziua de astăzi e bine să știi cum trebuie să conduci în siguranță pe zăpadă, deoarece nimeni nu își dorește să fie implicat într-un accident.

Și aceasta deoarece iarna drumurile sunt mai puţin prietenoase. În sezonul rece carosabilul poate fi acoperit de polei, mâzgă sau gheaţă și zăpadă.

Atunci când vine iarna, mai mult ca sigur va ninge. Așadar, trebuie ținut cont că şofatul pe zăpadă este mult mai complicat decât condusul pe un drum uscat.

În aceste condiții ar trebui să ții cont de anumite sfaturi pentru a nu te confrunta cu situații neprevăzute dacă pleci într-o călătorie pe şoselele înzăpezite ale ţării.

Ar fi bine să ții cont că, în condiţii de iarnă, distanţa între vehicule şi modalitatea de frânare sunt sensibil diferite. Așadar, stilul de condus al fiecărui șofer trebuie adaptat la condițiile dificile de trafic, vizibilitate dar și aderență.

Cum trebuie să conduci pe zăpadă

În primul rând ai nevoie obligatoriu de anvelope de iarnă. Altfel, riști ca maşina ta să devină sanie și să nu o poți controla. Mai mult, rişti să fii amendat de Poliţie, însă aceasta nu se compară cu riscul de a face un accident.

De asemenea, e necesară o verificare generală a maşinii. Cei de la service vor verifica starea în care se află sistemul de suspensie, de frânare, de răcire şi motorul.

Pe timp de iarnă, e important ca frânele să funcţioneze foarte bine, iar în sistemul de răcire să ai antigel care să nu înghețe la temperaturi scăzute.

Evident, trebuie verificată presiunea în roţi. Dacă anvelopele sunt umflate la presiunea corectă, se reduce riscul de pierdere a aderenţei, iar consumul de carburant rămâne la cote normale.

Totodată, e bine să ai în portbagaj racletă, lopată, nisip, mănuşi şi lanţuri. Oricât ai fi de pregătit, nu ştii niciodată când poţi rămâne blocat pe drum din cauza unui viscol puternic.

De asemenea, dacă obişnuieşti să pleci la drum fără să ai plinul de carburant făcut, ar fi bine să ţii în portbagaj o canistră mică plină cu combustibil. Dacă rămâi blocat, trebuie să ai benzină sau motorină în rezervor ca să poţi avea parte de căldură de la motor.

Trebuie să ai vizibilitate maximă

Atenție! Nu pleca la drum fără să îţi cureţi maşina de zăpadă. Toată zăpada trebuie îndepărtată de pe mașină, astfel vei avea parte de vizibilitatea cea mai bună. De asemenea, asigură-te că ai destul combustibil în rezervor pentru a nu face „pana prostului”.

Nu în ultimul rând, când drumurile sunt acoperite cu zăpadă, trebuie neapărat să rulezi mai încet. Oricât de bune ar fi anvelopele de iarnă pe care le ai, la o viteză mai mică e mai uşor de redresat maşina dacă pierzi controlul volanului. Un alt sfat important ar fi să păstrezi o distanţă mai mare decât de obicei între maşina ta şi maşina din faţa ta.

Evident, pe șoselele acoperite de zăpadă ar trebui să ai mai multă grijă cu pedalele de acceleraţie şi frână. Iarna este de preferat să foloseşti frâna de motor pentru a reduce viteza. Nu în ultimul rând ar trebui să fii mai atent la curbe și să le abordezi cu viteză redusă.

Așadar, e bine să fii pregătit și să știi cum trebuie să conduci pe zăpadă pentru a nu avea surprize neplăcute.

Sursa: bzi.ro