Legea Salarizării. Florin Cîţu: Angajaţii de la stat ar trebui remuneraţi în funcţie de performanţa fiecăruia

Florin Cîţu a anunţat că pentru modificarea legii salarizării este nevoie şi de voinţă politică. Premierul a precizat că bugetarii ar trebui remuneraţi în funcţie de performanţa fiecăruia.
Legea Salarizării. Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, la Focşani că pentru modificarea legii salarizării este nevoie şi de voinţă politică.
Am fost primul care a oprit creşterile salariale fără niciun fel de legătură cu performanţa. De curaj am dat dovadă. Se lucrează la legea salarizării exact în direcţia pe care am spus-o în spaţiul public, mai e nevoie şi de voinţă politică.
Eu aş fi mers puţin mai departe în acest moment. N-a prea fost voinţă politică, dar o găsim. În ceea ce mă priveşte, am mers până acolo unde s-a putut prin ordonanţele de urgenţă”, a declarat Cîţu la Focşani.
Premierul a precizat că performanţa trebuie să fie principalul criteriu de remunerare a angajaţilor din sistemul de stat.
„Nu e vorba de a tăia ceva sau de a elimina. E vorba de a lega un venit de performanţă. Întotdeauna se spune că în sistemul public nu se poate să măsori performanţa.
Cum nu se poate să măsori performanţa? Se vede cu ochiul liber unde este performanţă în domeniul public şi unde nu este.
Dumneavoastră ştiţi cel mai bine cum să măsuraţi această performanţă. Doar trebuie să vi se dea uneltele respective. Prin această lege a salarizări
încercăm ca acei oameni buni din sectorul public să fie remuneraţi, acei oameni care merită să primească mai mulţi bani şi nu cei care stau pe lângă ei şi primesc salariu”, a mai spus Cîţu.
Integral pe romaniatv.net