Cât din salariu trebuie să pui deoparte pentru „Doamne ferește!” Explicaţiile unui profesor de educaţie financiară
Luna aceasta se împlineşte un an de când a început pandemia, care nu a lovit doar sistemul sanitar ci şi economia. Milioane de romani au rămas fără loc de muncă sau au avut veniturile scăzute.
Imprevizibilul a venit şi i-a lovit pe mulţi, în contextul în care arata că mai puţin de jumătate dintre români obişnuiesc să economisească.
Nicoleta Deliu Pașol, profesor de educaţie financiară, a fost invitata Stefanei Todica, la emisiunea iBani, şi a explicat cum ar trebui să împărțim veniturile, ca să nu ajungem cu datorii la sfârșit de lună, ba chiar să punem şi bani deoparte, dar și de ce este important să avem un fond de rezervă.
Ştefana Todică: Care este primul pas atunci când vrem să începem o gestionare mai bună a bugetului nostru?
Nicoleta Deliu Pașol: „Noi avem nişte reguli foarte simple și nişte paşi pe care îi urmăm atunci când discutăm despre educație financiară. Primul este să înţelegem unde suntem, care este averea netă, așa se cheamă în termeni de specialitate, după care să înţelegem care este bugetul nostru în fiecare lună.
Citeste intreaga stire pe : https://stirileprotv.ro/stiri/ibani/cat-din-salariu-trebuie-sa-pui-deoparte-pentru-zdoamne-fereste-explicatiile-unui-profesor-de-educatie-financiara.html