S-a aflat! Iată ce înseamnă atunci când visezi o persoană care A MURIT! Sigur ţi s-a întâmplat şi ţie cel puţin o dată!
Să visezi o persoană care a murit poate fi de multe ori un vis tulburător,
care te poate da peste cap întreaga zi de după.
Sau îţi poate oferi o stare de linişte, în funcţie de relaţiile în care erai cu acea persoană la momentul
dispariţiei ori de felul în care ai visat-o. Oricum ar fi, aceste vise au întotdeauna o semnificaţie.
straduiesti sa o ajuti, inseamna ca simti ca ai lasat ceva nerezolvat intre voi, atunci cand era in viata.
– daca persoana decedata incearca sa te sfatuiasca cu ceva, inseamna ca in viata reala ai nevoie de ghidare, protectie si confort. Poate ca te simti singura si neputicioasa, iar acest aspect se reflecta in ceea ce visezi. Un astfel de vis, in care un spirit iti arata calea, poate fi foarte reconfortant in perioadele dificile.
Un studiu realizat in 1992 pe tema viselor cu persoane dragi decedate a reusit sa identifice patru categorii de astfel de vise. In prima, cel care viseaza persoana decedata ramane surprins ca aceasta apare in viata. Aceste vise se numesc vise de „inviere” si au reprezentat 39% din visele celor care au participat la studiu. Ele implica o forma de negare a mortii persoanei dragi.
A doua categorie, mentionata si mai sus, este cea in care cel care viseaza primeste sfaturi de la persoana decedata si a reprezentat 23% din visele pe aceasta tema. De obicei, au loc dupa mult timp de la disparitia persoanei si declanseaza sentimente pozitive, aratand ca cel care viseaza s-a impacat cu evenimentul nefercit.
A treia categorie de vise care includ oameni morti sunt cele in care decedatii isi iau adio si asigura persoana care viseaza ca totul este in regula. Aceste vise au reprezentat in cadrul studiului 29% din cazuri.
Cea de-a patra si ultima categorie este cea in care visele despre morti capata o nuanta filozofica, iar cel care doarme isi pune intrebari despre propria existenta, raportandu-se la apropiatul care a pierit. Aceste vise au avut o reprezentat 18% din cazuri.
Asadar, atunci cand visezi un mort, subconstientul incearca ca faca fata pierderii si suferintei, insa se poate si ca tu deja sa fii impacata cu ideea ca o persoana draga a decedat si sa primesti ghidare si un sentiment de protectie in urma unui astfel de vis. Indiferent de efecte, aceste vise nu sunt printre cele mai comune, asa ca fii atenta la ele si incearca sa iti dai seama ce spun despre starea ta mentala actuala.