Rugăciune puternică care îți poate schimba viața – Rostește-o sincer de două ori pe zi
Iată o rugăciune care îți poate schimba viața în mod miraculos. Este foarte puternică și aduce rezultate de fiecare dată.
După această rugăciune, vor avea loc niște evenimente extraordinare în viața ta, evenimente pe care acum nici nu ți le poți imagina. S-ar putea ca niște rude să-ți lase vreo moștenire, ai putea primi o nouă ofertă de lucru bine plătită sau, pur și simplu, va apărea un om care îți va oferi un dar care-ți va schimba viața.
Trebuie să spui rugăciunea dimineața și seara, imediat după și chiar înainte de culcare, timp de o lună de zile. Este o rugăciune din cartea „Puterea extraordinară a subconștientului tău”, de Joseph Murphy.
Am folosit-o doar de trei ori în viața mea și de fiecare dată am avut schimbări extraordinare.
„Darurile lui Dumnezeu sunt darurile mele. Eu savurez fiecare moment al acestei zile. Cu mine sunt armonia, pacea și belșugul Domnului. Iubirea Dumnezeiască radiază de la mine, binecuvântându-i pe cei ce mă înconjoară. Iubirea Dumnezeiască mă tămăduiește acum.
Nu mă tem de rău, pentru că Dumnezeu este cu mine. Eu sunt înconjurat mereu de lumina sfântă ce propagă iubire și putere. Eu afirm, știu, simt și sunt ferm convins că puterea iubirii Dumnezeiești ghidează, vindecă și are grijă de toți membrii familiei mele și de toți cei pe care îi iubesc.
Eu îi iert pe toți și împrăștii sincer iubirea Dumnezeiască, pacea și bunăvoința către toți oamenii, indiferent unde s-ar afla. În centrul ființei mele domnește pacea, pacea de la Dumnezeu. În această liniște eu simt iubirea, puterea și cârmuirea Domnului.
Eu sunt orientat într-un mod Dumnezeiesc în toate căile mele. Eu sunt propagatorul iubirii, adevărului și frumuseții Dumnezeiești. Eu simt cum prin mine curge râul Dumnezeiesc al lumii. Eu știu că toate problemele mele se vor dispersa în mintea Domnului. Căile Domnului sunt căile mele.
Cuvintele pe care le rostesc ajung acolo unde le trimit. Eu mă bucur și ridic la ceruri recunoștința mea, conștientizând că voi primi răspuns la rugăciunea mea. Cu siguranță așa va fi.”