Interviurile de diagnostic reprezintă cea mai utilizată metodă de evaluare a tulburărilor mintale — de la depresie și anxietate, până la tulburarea bipolară, tulburările de personalitate și cele legate de consumul de substanțe. Un nou studiu publicat în Jama Network Open arată însă că nivelul de fiabilitate al acestor instrumente variază semnificativ în funcție de afecțiunea evaluată. Laura Duncan, profesoară de psihiatrie la Universitatea McMaster și una dintre autoarele cercetării, atrage atenția că, deși interviurile sunt adesea tratate drept „standardul de aur” al diagnosticului psihiatric, ele nu oferă un reper definitiv care să garanteze o fiabilitate excelentă. Cu toate acestea, continuă să fie considerate cea mai bună abordare disponibilă — probabil din lipsa unor alternative mai solide.
Ce afecțiuni sunt mai ușor de diagnosticat?
Studiul a analizat fiabilitatea interviurilor prin metoda coeficientului kappa al lui Cohen, care măsoară cât de des un pacient primește același diagnostic atunci când susține același interviu de două ori. Rezultatele arată că cele mai bune scoruri de fiabilitate au fost obținute pentru tulburările legate de consumul de substanțe, în special tulburarea de consum de opioide. Explicația este simplă: criteriile de diagnostic în aceste cazuri se bazează preponderent pe comportamente observabile și cuantificabile — este mai ușor să estimezi câte băuturi alcoolice ai consumat într-o săptămână decât să măsori câte zile te-ai simțit trist sau copleșit de anxietate.
Interviuri structurate vs. semi-structurate
Dr. Michael First, psihiatru la Universitatea Columbia și autor al instrumentului SCID (Structured Clinical Interview for DSM-5), a ridicat o critică importantă: studiul grupează laolaltă interviurile complet structurate și cele semi-structurate, deși între ele există diferențe esențiale. Interviurile complet structurate urmează un scenariu rigid, fără nicio abatere permisă, ceea ce le face mai reproductibile, dar și mai puțin adaptabile la nuanțele fiecărui pacient. Cele semi-structurate oferă clinicienilor libertatea de a adresa întrebări suplimentare atunci când răspunsurile sunt vagi sau contradictorii — ceea ce poate conduce la un diagnostic mai precis, dar și la rezultate mai variabile de la o sesiune la alta.
Unde se îndreaptă diagnosticul psihiatric?
De zeci de ani, comunitatea psihiatrică speră la apariția unor teste de laborator obiective care să înlocuiască interviurile subiective — o perspectivă despre care Michael First spune, cu o doză de ironie, că „o așteptăm de 50 de ani”. Laura Duncan propune o direcție alternativă: renunțarea la categoriile diagnostice rigide, în care o tulburare este fie prezentă, fie absentă, și adoptarea unei viziuni în care simptomele sunt privite ca un continuum, distribuite pe un spectru. O abordare care ar putea reflecta mult mai fidel complexitatea reală a minții umane.
Sursa : https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/un-nou-studiu-ridica-semne-de-intrebare-privind-increderea-in-interviurile-pentru-tulburarile-mintale-3803873
Leave a Reply