Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege care legalizează consumul băuturilor alcoolice pe stadioanele din România. Documentul modifică Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive și urmează să ajungă pe masa președintelui Nicușor Dan pentru promulgare.
Ce prevede noua lege
Potrivit textului adoptat, organizatorii competițiilor sportive vor fi obligați să permită vânzarea și consumul băuturilor cu o concentrație alcoolică de până la 5,5% în volum — în pahare fără capac, din hârtie sau plastic. În zonele de loje sau spațiile considerate „premium”, limitele sunt ridicate complet: consumul și distribuirea băuturilor alcoolice vor fi permise fără nicio restricție privind tăria acestora. Printre alte modificări importante se numără obligația organizatorilor de a include facilități suplimentare pentru persoanele cu dizabilități și permiterea spectacolelor pirotehnice realizate de firme specializate.
Cine nu va mai putea intra pe stadion
Deși accesul la alcool se liberalizează, legislația menține interdicții ferme: pe arenele sportive nu vor putea pătrunde persoanele aflate în stare vădită de ebrietate sau sub influența substanțelor halucinogene, cele care au asupra lor băuturi alcoolice aduse din exterior, obiecte pirotehnice — făclii, torțe, petarde, artificii — arme, muniții, cuțite sau substanțe toxice și lacrimogene.
Reacția FRF: „Un pas important spre modernizare”
Federația Română de Fotbal a salutat adoptarea legii, descriind-o drept un pas semnificativ în direcția modernizării fotbalului românesc și a îmbunătățirii experienței suporterilor, în linie cu practicile internaționale. FRF a precizat că a fost implicată activ în elaborarea textului legislativ, participând la consultări alături de federații, cluburi, organizații de suporteri, Liga Profesionistă de Fotbal și alte structuri implicate. Instituția a subliniat că dialogul instituțional dintre toate părțile este esențial pentru construirea unui cadru legislativ echilibrat, care să asigure atât siguranța participanților, cât și dezvoltarea unei culturi pozitive în tribune.
Sursa : https://www.digi24.ro/stiri/suporterii-vor-putea-consuma-bauturi-alcoolice-pe-stadioane-conditiile-impuse-prin-proiectul-de-lege-adoptat-de-parlament-3840357













Leave a Reply