În multe sate și orașe mici din Banat, curtea cu câini, găini, porci sau oi face parte din viața de zi cu zi, însă lătratul fără oprire sau mirosurile care ajung până în casa vecinului pot transforma relațiile de vecinătate într-un conflict cu reclamații și amenzi. Avocatul Bogdan Pițigoi explică faptul că proprietarii de animale au obligații atât față de lege, cât și față de vecini, indiferent dacă animalele trăiesc în curte sau în apartament. O întrebare frecventă privește locul în care poate fi pusă cușca câinelui. Codul civil, la articolul 612, cere ca construcțiile, lucrările și plantațiile să fie amplasate la cel puțin 60 de centimetri de hotar, dacă legea sau regulamentul de urbanism nu prevăd altceva, însă o cușcă obișnuită, care poate fi mutată, este considerată bun mobil, nu construcție, așa că, în principiu, nu trebuie să respecte această distanță. Lipsa unei distanțe obligatorii nu îl scutește însă pe proprietar de regulile bunei vecinătăți, iar adăpostul trebuie amplasat astfel încât animalele să nu deranjeze. Primăriile pot stabili, prin hotărâri de consiliu local, reguli suplimentare privind creșterea și adăpostirea animalelor, iar la bloc asociațiile de proprietari pot adopta reguli pentru folosirea spațiilor comune, dar fără să interzică ceea ce legea permite.
Amenzile depind de faptă și de gravitatea ei. Pentru tulburarea liniștii, de pildă prin lătratul excesiv al câinilor, sancțiunile sunt, în general, între 200 și 1.000 de lei, iar dacă zgomotul are loc în orele de odihnă, între 22:00 și 08:00 sau între 13:00 și 14:00, pot ajunge la 1.000–2.000 de lei, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Proprietarii pot fi sancționați și pentru mirosurile puternice provocate de lipsa curățeniei, de dejecțiile adunate sau de întreținerea proastă a adăposturilor, în funcție de normele de mediu, sanitare și sanitar-veterinare încălcate. Pentru vacile, porcii, caprele, oile sau păsările din gospodărie, atenția trebuie îndreptată spre curățenia grajdurilor și cotețelor, depozitarea corectă a gunoiului de grajd și a apelor uzate, astfel încât să nu apară mirosuri persistente, poluare sau riscuri pentru sănătate, iar în unele localități există și distanțe minime stabilite de primărie între adăposturi și casele vecinilor. Amenzile nu se dau automat: autoritățile trebuie să verifice fiecare caz și să constate abaterea.
Dacă discuția directă cu vecinul nu rezolvă problema, persoanele deranjate pot sesiza Poliția Locală sau Poliția pentru zgomot, iar pentru mirosuri, dejecții sau lipsa igienei pot cere verificări de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică, Garda de Mediu sau primărie, în funcție de problemă. Înregistrările audio-video și notițele cu datele, orele și frecvența incidentelor pot dovedi că deranjul se repetă, chiar dacă în momentul controlului totul pare liniștit. Dacă situația persistă, vecinii se pot adresa instanței, care poate obliga proprietarul să mute adăpostul, să igienizeze spațiul sau să ia alte măsuri pentru reducerea zgomotului și a mirosurilor, și pot cere despăgubiri morale pentru disconfort sau materiale pentru pagube concrete, de exemplu atunci când un animal intră în curtea vecinului și strică gardul sau alte bunuri. O hotărâre definitivă care nu este respectată poate fi pusă în aplicare prin executor judecătoresc, pe cheltuiala proprietarului animalelor. De cele mai multe ori, însă, o discuție calmă, un adăpost mutat câțiva metri mai încolo și o curățenie făcută regulat pot rezolva problema înainte ca ea să ajungă în fața autorităților.
Leave a Reply