Vă prezentăm astăzi o rețetă rară de ficăței pane. Se prepară extrem de simplu și veți puncta atât la capitolul gust cât și la capitolul inovație,
astfel încât vă garantăm că cei dragi vă vor ruga să repetați această rețetă de ficăței pane din nou și din nou.
Ingrediente:
- 450 g ficăței de pui
- 70 g făină
- 200 ml lapte bătut
- o linguriță de ketchup picant
- 2 ouă bătute
- 100 g pesmet
- sare și piper după gust
- praf de usturoi
- boia dulce
- ulei pentru prăjit
Mod de preparare:
„Primul pas: spălarea și curățarea ficățeilor. Îi tai apoi pe jumătate. Într-un bol, combină laptele bătut cu ketchup-ul picant, sarea și piperul. Pune ficățeii peste, amestecă. Dă la frigider timp de o oră.
Pune la scurs ficățeii într-o sită fină. Pune, în 3 vase diferite pesmetul, ouăle bătute cu un pic de sare și făina. Dă, pe rând, bucățile de ficat, prin făină, ou și pesmetul amestecat cu condimente.
Între timp, încinge ulei într-o tigaie înaltă, care nu lipește. Când e destul de încins uleiul, pune ușor ficățeii la prăjit, până devin aurii și crocanți – trebuie să stea cam 3-4 minute pe fiecare parte.
Scoate ficățeii pe o farfurie mare pe care ai pus în prealabil un șervețel de hârtie. Dacă mai este nevoie, asezonează cu sare și piper. Recomand să îi servești cu un sos picant sau cu deliciosul sos marinara,„ notează floaredetei.ro.
Sursa: woxbiz.ro















Leave a Reply