Rugăciuni de seară. Rugăciunea este felul nostru de a intra în legătură cu Dumnezeu, prin care ne arătăm credință, nădejdea și dragostea noastră,
rugăciunile fiind de mai multe feluri: rugăciuni lăuntrice, rugăciuni exterioare, rugăciuni personale, rugăciuni comune.
Vom vorbi în continuare de rugăciunea de seară. Oricât am fi de obosiți după o zi lungă de muncă sau moleșiți din cauza unei mese copioase, nu trebuie să renunțăm la rugăciunea de seară.
Oricâte piedici am avea, din partea trupului, a oamenilor sau a ispitelor diavolului, nu trebuie să ne culcăm fără rugăciune.
Părintele Arsenie Boca spunea că: „Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide porţile harului divin. Rugăciunea este un gaj, o garanţie a imortalităţii, căci cel ce vorbeşte
cu Dumnezeu cu toată sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reînvia în mod glorios”.
În rugăciunea de seară ne întâlnim în primul rând cu noi înșine, și apoi cu Dumnezeu, Cel Care ne-a ajutat să trecem ziua cu bine și ne-a păzit nevătămați.
De aceea, aceste rugăciuni de seară au un rol important în sporirea noastră duhovnicească, iar aceata aduce alinare și liniște oricărui creștin credincios dacă este spusă cu
convingere și cu gândul numai la izbăvirea de cel rău, sub orice formă a sa.Prin cercetarea lăuntrică pe care o facem seara asupra gândurilor, dorințelor, faptelor și cuvintelor noastre de peste zi, ajungem să ne cunoaștem patimile, neputințele și slăbiciunile.
După ce conștientizăm unde am greșit, urmează mărturisirea lor sinceră înaintea lui Dumnezeu, sau „spovedania” noastră tainică prin care ne căim și cerem iertare de la Dumnezeu.
Prin această mărturisire sinceră, conștiința noastră se deprinde cu recunoașterea mișcărilor pătimașe din noi și totodată cu aplecarea spre pocăință, smerenie și rugăciune.
Iată mai jos cea mai puternice rugăciuni de seară, cu efect imediat dacă le rostești înainte de culcare, care să te apropie de Dumnezeu și de o liniște sufletească necesară unui somn odihnitor.
Integral pe ziaruldeastazi.online















Leave a Reply