Bugetul pentru Ministerul Muncii a primit aviz POZITIV. Raluca Turcan, declarațiile momentului despre majorarea alocațiilor

Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat sâmbătă bugetul pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru anul 2021.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a spus, după vot, că se aștepta la dezbateri mai aprinse în comisiile reunite, dar că nivelul discuției „a fost coborât mult prea jos”.

Deputaţii şi senatorii din cele două comisii de specialitate au avizat proiectul cu 25 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” şi 3 abţineri.

Ce se întâmplă cu majorarea alocațiilor

Legea din Parlament prevede două tranșe de majorare a alocațiilor. Una pe 1 ianuarie și cealaltă la mijlocul anului. În bugetul Ministerului Muncii sunt incluși banii pentru majorarea de la 1 ianuarie,

însă nu și pentru cea de-a doua majorare. Astfel, Raluca Turcan a explicat că majorarea de la mijlocul anului va avea loc doar dacă Parlamentul va decide acest lucru.

„Depinde de votul din Parlament. Dacă acesta va fi în sensul obligativității majorării alocațiilor, legea trebuie respectată”, a spus sâmbătă Raluca Turcan.

„Bugetul a fost construit cu maximum de atenție și practic am drămuit fiecare leu în bugetul de stat. De aceea, sumele și în bugetul de stat, și în bugetul de asigurări sociale sunt mai mari și decât în anul 2020, și decât în 2019.

Efortul bugetar pentru majorarea alocațiilor este în total de 9,8 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 1 la sută din PIB, ceea ce înseamnă că o altă majorare practic ar duce la ieșirea din deficitul bugetar asumat

de guvern și susținut de noi toți”, a explicat ministrul muncii. „În primul și-n primul rând trebuie să vedem votul din Parlament”, a subliniat Raluca Turcan.

Integral pe RomâniaTV.net

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *