Multă lume le vede pe ambalajele de la produsele lo cosmetice preferate, șinu numai, însă puțini sunt
cei care au curiozitatea de a afla ce anume înseamnă simbolurile 3M, 6M, 9M și 12 M. Iată care este semnificația acestora.
Toți producătorii sunt obligați să treacă unul dintresimbolurile 3M, 6M, 9M sau 12M pe ambalajele produselor lor pentru a marca perioada de
valabilitate, după ce a fost deschis. Este vorba despre simbolul PAO, care vine de la „period after opening/ perioada
de valabilitate după deschidere” și este reprezentat de un numărurmat de litera „M” și de o pictogramă a unui borcan cosmetic.
Litera ”M” vine de la cuvântul ”month” în engleză, care înseamnă lună. Astfel, simbolul uneicutii deschise pe care scrie 3M, 6M, 9M sau 12M ne indică termenul de valabilitate.
Astfel, produsul respectiv poate fi folosit 3, 6, 9 sau 12 luni de când a fost deschis. De exemplu, un gel de duș poate
fi folosit un an întreg, în timp ce cremele sau alteproduse de înfrumusețare au termen de valabilitate de șase luni.
Notați cu un pix pe etichetă
După expirarea termenului de valabilitate, ar trebui întreruptă folosirea produselor cosmetice.
Acest lucru este util de știut, pentru a nu te trezi cu iritații urâte sau alte probleme mai grave cauzate de cosmetice.
Integral pe sclipiri.ro















Leave a Reply