O foamete „de proporţii biblice” se profilează deja la orizont, afirmă David Beasley, directorul Programului Alimentar Mondial. Peste 30 de ţări din cele în curs de dezvoltare ar putea fi atinse de acest flagel – 1 milion de oameni deja sunt afectaţi. „Nu este vorba de oameni care se culcă flămânzi doar”, insistă Beasley, explicând că este vorba de o stare de urgenţă în care ajutorul din exterior este singura speranţă.
Cei mai săraci locuitori ai planetei au început deja să resimtă suflul crizei alimentare. Măsurile luate pentru a încetini răspândirea COVID-19 au dus la închiderea școlilor în 197 de ţări, motiv pentru care aproximativ 369 de milioane de copii și-au pierdut mesele pe care le primeau la școală.
„Coronavirusul a fost orice altceva, numai un mare egalizator, nu”, spune Asha Jaffar, unul dintre voluntarii care le duc alimente familiilor dintr-un cartier sărac din Nairobi, dezavuând astfel ideea larg răspândită că suntem cu toţii egali în faţa ameninţării acestui nou inamic.
Deși penuria de alimente nu este un fenomen nou, iar lumea a cunoscut deja crize alimentare severe, acestea au fost regionale, generate de fenomene meteo extreme, de conflicte sau de probleme economice. În vremea pandemiei se poate vorbi de un fenomen global al penuriei alimentare, spun specialiștii, subliniind că acesta se conturează la intersecţia mai multor factori generaţi de criza sanitară și de perturbarea ordinii economice anterioare, care se suprapun peste problemele mai vechi, precum schimbările climatice, migraţia sau conflictele armate.
Ceea ce locuitorii ţărilor sărace trăiesc acum este o pandemie a foametei, „o catastrofă umanitară și alimentară”, spune Beasley.
COVID-19 a creat cadrul perfect pentru o criză economică de proporţii. Iar, dacă săracii vor fi cel mai puternic loviţi de aceasta, prognozele pentru economiile puternice ale lumii nu sunt nici ele foarte optimiste.
De la creștere economică la recesiune
„Este foarte probabil ca în acest an economia globală să treacă prin cea mai grea recesiune de la Marea Depresiune”2, a declarat Gita Gopinath, economista-șefă a FMI, în raportul Global World Economic Outlook 2020. Gopinath a subliniat că actuala criză nu le seamănă celorlalte și că, la fel ca „în cazul unui război sau al unei crize politice, există o incertitudine pronunţată în ceea ce privește durata și intensitatea șocului”3.
Ultimele prognoze ale FMI vorbesc de o contractare a economiei globale cu 3%, revizuirea negativă fiind de 6,3 procente faţă de estimarea făcută în ianuarie 2020. O scădere a economiei cu 3% reprezintă însă un scenariu „fericit”, condiţionat de retragerea pandemiei în cea de-a doua jumătate a anului.
De asemenea, dacă vor fi întrunite mai multe condiţii, precum lipsa falimentelor la scară largă, un nivel nu foarte ridicat al șomajului și absenţa stresului sistemic în pieţele financiare, economia globală ar putea înregistra o creștere de 5,8% în 2021. Creșterea ar depăși media anilor precedenţi pandemiei, dar în acest scenariu intervin totuși „incertitudini considerabile” legate de pandemie, de comportamentul pieţelor financiare și de consecinţele economice ale crizei de sănătate.
Cu excepţia Chinei, care ar putea să înregistreze o creștere economică de 1,2% în acest an, economiile dezvoltate vor suferi o contracţie de 6%, iar ţările emergente și în curs de dezvoltare, o contracţie între 1 și 2,2%.
Pierderea cumulată a PIB-ului în perioada 2021-2022 ar putea atinge suma de 9 mii de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă ceva mai mult decât economiile Germaniei și Japoniei luate împreună. Criza globală nu va ierta pe nimeni, avertizează Gopinath, subliniind provocările suplimentare pe care le vor avea de gestionat economiile emergente și cele în curs de dezvoltare.
Pandemia reliefează chipul sărăciei din ţările bogate
Criza COVID-19 amplifică dimensiunile sărăciei în Marea Britanie, unde, potrivit datelor oficiale, 14 milioane de persoane se confruntă cu sărăcia după deceniul de austeritate ce a urmat crizei financiare din 2008.
The Economic Times scria, la începutul lunii aprilie, că în ultimele două săptămâni aproape 1 milion de persoane apelaseră la Universal Credit, forma guvernamentală principală de ajutor de stat, de 10 ori mai multe decât numărul obișnuit. Situaţia este catalogată drept „o provocare fără precedent”, de către organizaţie caritabilă The Trussel Trust, care gestionează o reţea de 1.200 de bănci de alimente.
„Dacă familiile care câștigau decent înainte de pandemie se îndreaptă spre Universal Credit, ele se vor trezi dintr-odată la limita sărăciei”, declară Louisa McGeehan, directorul Child Poverty Action Group UK.
În Spania, experţii au avertizat că săracii, vârstnicii, categoriile marginalizate și persoanele cu slujbe prost plătite sunt afectate disproporţionat de criza generată de noul coronavirus, scrie The Guardian. Astfel, o hartă a guvernului regional catalan, care a urmărit evoluţia răspândirii virusului, a arătat că locuitorii cartierelor sărace din Barcelona aveau un risc de 6-7 ori mai mare de a fi infectaţi, comparativ cu cei din cartierele bogate.
Criza economică „fără precedent” declanșată de pandemie, așa cum a anunţat-o Banca Spaniei, îi lovește tot pe cei mai săraci. Cartierul Puente de Vallecas, unul dintre cele mai sărace și mai lovite de epidemie din Madrid, este o ilustraţie a modului în care această dublă criză afectează persoanele vulnerabile. În Puente de Vallecas trăiesc 230.000 de oameni, mulţi dintre aceștia fiind imigranţi din America Latină, din Maroc și din Europa de Est. Sunt, în general, persoane care lucrează în sectoare unde se câștigă puţin, iar locul de muncă nu este deloc sigur.
Patricia Dominguez are 55 de ani, este originară din Columbia și e văduvă. A fost concediată și ea, la fel ca și colega ei de cameră, imediat ce COVID-19 a început să facă ravagii în oraș. Primește vouchere pentru cumpărături de la Crucea Roșie, dar se descurcă greu.
„Mâncăm puţin. Trăim cu o dublă teamă, de virus și de criza economică”, povestește femeia.
Spania nu s-a așteptat la o criză sanitară de o asemenea amplitudine, declară profesorul Manuel Franco, de la Universitatea Alcalá, din Madrid, subliniind că este nevoie ca deciziile care se vor lua să se construiască pornind de la inegalităţile sociale existente. Inegalităţi deja accentuate înainte de pandemie – decalajul veniturilor a creat și o diferenţă de viaţă de 7, respectiv 11 ani, între locuitorii celor mai bogate, respectiv celor mai sărace cartiere din Madrid și din Barcelona, potrivit unui studiu publicat în 2019 de organizaţia Oxfam Intermon.
Și, dacă astfel arată chipul sărăciei în ţările dezvoltate ale Europei, cum arată el în regiunile deja vulnerabile? Un raport recent avertizează că pandemia este o lovitură de ciocan pentru milioane de oameni care fac de multă vreme exerciţii de echilibristică pe marginea prăpastiei financiare.
Articol integral pe semneletimpului.ro
Leave a Reply