Am selectat câteva fragmente care ne vorbesc despre copilăria, adolescența și tinerețea lui Arsenie Boca. Tuns în monahism la 30 de ani, Boca e considerat, de unii credincioși, un făcător de minuni. Nu știm dacă a fost așa – dar e sigur că a fost un călugăr luminat. | Foto: Mircea Țetcu / Wikipedia.
În argumentul care deschide volumul “Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca”, autoarea Tatiana Niculescu scrie:
Cine este Arsenie Boca?
Dacă cineva s-ar fi ostenit să pună această întrebare cu treizeci de ani în urmă, puțini ar fi știut să răspundă în vreun fel. Pusă în zilele noastre, întrebarea primește nenumărate răspunsuri: un sfânt, Sfântul Ardealului, un făcător de minuni, un vindecător, un vrăjitor, un călugăr luminat, un ascet intelectual, un ocultist, un impostor etc.
Oricare ar fi răspunsul, chipul lui Arsenie Boca reprodus de pe o fotografie de tinerețe te întâmpină pretutindeni: la piață, la spital, în autobuz, în taxi, la supermarket, pe tarabe, în librării, la frizerie, în instituții publice și private, adică oriunde cineva speră că omul acesta are puterea de a face viața mai bună, mai frumoasă și mai ușoară și de a alina suferința de orice fel.
Este cu siguranță mai prezent în viața multor credincioși decât Iisus Hristos.
Publicat anul trecut la Editura Humanitas, “Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca” e lectura obligatorie pentru aflarea poveștii faimosului călugăr.
Am selectat din remarcabilul volum al Tatianei Niculescu câteva fragmente care ne vorbesc despre copilăria, adolescența și tinerețea lui Arsenie Boca (tuns în monahism la treizeci de ani).
Celelalte fapte ale lui Boca – hărțuirea sa de către regimul comunist, trecerea prin închisori, faptul că reușea să adune mii de credincioși la Prislop, fiind socotit de mireni făcător de minuni, picturile sale bisericești – am considerat că sunt mai cunoscute.
Oricum, lucrarea de la Humanitas le cuprinde pe toate.
Tânărul Boca, așadar. Zian dinainte de Arsenie.
Cine au fost părinții lui Arsenie Boca
(…) se naște, pe 29 septembrie, într-un sat ardelean din Imperiu: Fĕlváca, ulterior Vața de Sus. Funcționarul maghiar al primăriei îi consemnează nașterea din părinții Creștina Popa, de 18 ani, cu două clase primare și un pantofar din Brad, Iosif Petru Boca, trecut în acte și ca Ioszef Peter Boka, cu 11 ani mai în vârstă decât soția sa.
În timp ce numele de familie indică îndeletnicirea tatălui – boka în maghiară înseamnă gleznă -, numele de botez al mamei e un indiciu etnic: în Ardealul vremii, românii ortodocși și greco-catolici se consideră singurii adevărați creștini. Creștina Popa este greco-răsăriteană, adică ortodoxă, și provine dintr-o familie de țărani înstăriți.
Românii din Transilvania sunt în proporție mai mare greco-catolică (31.1%) decât ortodocși (27.7%), iar vorbitorii de limbă română reprezintă puțin peste jumătate din totalul populației și trăiesc în cea mai mare parte la sate.
De ce a primit copilul numele Zian (prima variantă)
Prenumele copilului nu e inspirat din calendarul bisericesc, ci, mai curând, din istoria tumultuoasă și geografia acestei regiuni a Imperiului în care ortodocșii și greco-catolicii sunt uniți în aceeași luptă pentru supraviețuirea și drepturile românilor.
Numele înscris în actele oficiale e o adaptare a sunetelor românești la grafia maghiară: Jianu Vălean, adică Jianul din vale, devine astfel, în catastifele administrative, Zian Vălean.
Cum izvoarele Jiului nu sunt tocmai departe, corespondența onomastică e de la sine înțeleasă. Legenda lui Iancu Jianu/Zianu este și ea încă vie în sudul Ardealului. Nașterea micului Jianu/Zianu are loc în casa bunicilor materni de pe valea dealului Bujoara: prin urmare, pruncul e un vălean.
O altă versiune onomastică: rădăcinile din Dacia romană
O altă versiune onomastică ar indica drept origine a numelui Zian o străveche sărbătoare din Dacia romană, Sânzienele (de unde Sân Zian), asociată cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, primul om care, având darul vederii spirituale, îl anunță și îl recunoaște pe Hristos, îndemnând lumea să-și schimbe viața.
Tatăl lui Zian lucra în America
Copilul e declarat greco-catolic, după confesiunea tatălui plecat la muncă în America, într-o vreme în care mulți ardeleni trec Atlanticul în căutarea unei vieți mai bune și, de îndată ce-și găsesc de lucru, încep să trimită bani celor de-acasă.
Se estimează că numărul românilor emigrați în America, în majoritate țărani, cei mai mulți ardeleni, e de aproximativ o sută de mii și că, an de an, ei trimit în țară echivalentul a peste 30 de milioane de coroane.
Paradisul de la Vața
Copilăria micului Zian începe în cătunul de la poalele pădurii și pe dealurile de la Vața, în familia maternă.
În serile cu lună plină, își însoțește bunica la cules de ierburi de leac și de descântec. Îi urmărește apoi mâinile care curăță de pământ rădăcinile și pun la uscat pe plita de lut frunzele și tulpinile. Agățați în grindă, săculeți cu plante uscate răspândesc un miros îndepărtat și adormitor de câmp înflorit.
Dacă se îmbolnăvește, bunica îi ia capul în poala ei și îi descântă de deochi, ținând alături o strachină cu apă în care a pus un ou crud. Moaie din când în când o crenguță de busuioc în apă și-l atinge cu ea pe la tâmple, îngânând cuvinte despre duhuri neștiute. Oul e lumea perfectă, universul începuturilor încă nestricat de suferință.
Divorțul părinților
Fapt este că, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și întregirea României, Creștina și Iosif Boca se despart. Căsătoria lor se încheie cu un divorț anunțat de tribunalul Arad în 1922. Curând, Creștina se recăsătorește cu un anume Dărău.
Divorțul este în vremea lor un act de curaj sau de forță majoră, căci presupune cheltuieli însemnate. Divorțații au de purtat apoi și un tacit stigmat social, mai ales dacă provin din lumea satelor și a târgurilor de provincie, precum pantofarul Boca și soția lui casnică.
Ucenicind la atelierul de cizmărie
Întors la Brad, Iosif Boca își redeschide, cu banii câștigați în America, atelierul de cizmărie. Are o clientelă constantă de târgoveți, bijutieri și aventurieri din industria metalelor prețioase, neveste de profesori și negustori cu dare de mână.
Îl ia pe lângă el pe Zian ca să-l învețe meseria pingelitului, să-i arate cum se iau măsurile pentru o pereche de pantofi noi, cum se potrivesc calapoadele de lemn. Meseria se transmite din tată-n fiu. Băiatul va deveni poate ucenic, apoi calfă și până la urmă va prelua atelierul tatălui și va duce mai departe tradiția familiei.
Integral pe beta.dela0.ro
Leave a Reply