Șaptezeci de ani de confuzie într-un muzeu din Alaska: „Mamutul” s-a dovedit a fi, de fapt, o balenă
Ceea ce părea a fi una dintre cele mai senzaționale descoperiri paleontologice — posibil cel mai „tânăr” mamut identificat vreodată — s-a transformat, după decenii de așteptare, într-un mister cu totul neașteptat. Fosile descoperite în 1951 de arheologul Otto Geist în interiorul statului Alaska, într-o regiune preistorică cunoscută sub numele de Beringia, și catalogate drept vertebre de mamut lânos, s-au dovedit a aparține, de fapt, unor balene. Concluzia a venit după analize moderne de ADN și teste cu radiocarbon — și a ridicat imediat o întrebare la fel de intrigantă: cum au ajuns oasele unor balene la peste 400 de kilometri de cea mai apropiată coastă?
De unde a pornit suspiciunea
La momentul descoperirii, concluzia lui Geist părea rezonabilă: dimensiunea impresionantă a vertebrelor sugera un animal de talie mare din familia elefanților, iar oasele de megafaună din Pleistocenul târziu erau frecvent găsite în regiune. Oasele au fost donate Muzeului Nordului al Universității din Alaska, unde au zăcut în arhivă timp de peste șapte decenii. Abia când muzeul a reușit să le dateze prin metoda radiocarbonului au apărut primele semne că ceva nu era în regulă: oasele aveau doar 2.000-3.000 de ani — mult prea recente pentru un mamut lânos, considerat dispărut de aproximativ 13.000 de ani. Dacă datarea ar fi fost corectă pentru un mamut, ar fi reprezentat cea mai recentă fosilă din această specie descoperită vreodată, cu câteva mii de ani mai nouă decât orice altă dovadă cunoscută.
ADN-ul a dezlegat misterul
Izotopii conservați în fosile au oferit un al doilea indiciu crucial: nivelurile ridicate de azot-15 și carbon-13 — caracteristice creaturilor marine, nu erbivorelor terestre — nu se potriveau deloc profilului unui mamut. Niciun exemplar descoperit în estul Beringiei nu prezentase vreodată un astfel de semnal chimic. Deși probele erau prea degradate pentru a mai conține ADN nuclear, cercetătorii au reușit să extragă ADN mitocondrial, pe care l-au comparat cu cel al balenei nord-pacifice și al balenei minke comune — confirmare că fosilele aparțineau, fără nicio urmă de îndoială, unor cetacee, nu mamuților.
Un mister rezolvat, altul deschis
Identificarea corectă a fosilelor a închis o întrebare, dar a deschis alta, poate și mai fascinantă: cum au ajuns rămășițele unor balene vechi de peste 1.000 de ani în mijlocul statului Alaska? Cercetătorii au avansat mai multe ipoteze — o rătăcire accidentală a balenelor pe căi navigabile antice, transportul oaselor de către oameni preistorici dintr-o zonă de coastă îndepărtată sau, cel mai simplu, o eroare de arhivare în colecția muzeului, știut fiind că Otto Geist adunase fosile din toate colțurile statului Alaska. Niciuna dintre variante nu a putut fi confirmată definitiv. Concluzia cercetătorilor, publicată la finalul anului 2025, este sobră și totodată fascinantă: misterul s-ar putea să nu fie niciodată complet rezolvat — cert este însă că aceste fosile au fost eliminate definitiv din lista candidaților pentru ultimii mamuți.
Sursa : https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/un-mamut-pastrat-timp-de-70-de-ani-intr-un-muzeu-s-a-dovedit-a-fi-cu-totul-altceva-ce-animal-era-de-fapt-3788713
Leave a Reply