S-au împlinit 52 de ani de la inaugurarea celui mai spectaculos drum din România, o șosea care a schimbat pentru totdeauna peisajul Munților Făgăraș și imaginea țării în ochii lumii. Transfăgărășanul, supranumit „Drumul din nori”, urcă până la peste 2.000 de metri altitudine, trecând prin prăpăstii, tuneluri și vârfuri cu vedere spre orizont, atrăgând anual sute de mii de turiști din toate colțurile lumii. „Wow! Este un drum foarte frumos. Aveți o țară foarte frumoasă! Păstrați-o așa cum este!”, mărturisesc vizitatorii străini care se opresc uluiți în fața priveliștilor uluitoare pe care le oferă.
Puțini dintre cei care parcurg astăzi cu mașina sau cu motocicleta această capodoperă de inginerie se gândesc la cât de mult a costat construirea ei, nu în bani, ci în suferință umană și efort fizic la limita rezistenței. Ridicat în anii ’70, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, Transfăgărășanul a fost construit cu mijloace tehnice limitate, în condiții extreme de altitudine, frig și teren ostil. Mii de muncitori, militari și civili deopotrivă, au lucrat în ture continue, cu dinamită și cu mâinile, pentru a tăia drumul literalmente prin stâncă. Mulți și-au pierdut viața în accidente de muncă, iar numele lor nu se regăsesc în nicio placă comemorativă de-a lungul șoselei.
Cei câțiva supraviețuitori care mai pot povesti despre acea perioadă vorbesc cu o mândrie discretă și autentică, amestecată cu durerea amintirilor. „Satisfacția a fost mare și satisfacție este și acum. Când se vorbește de Transfăgărășan, mă gândesc că și eu am participat acolo”, spune Nicolaie Coman, unul dintre constructorii care au trăit să vadă drumul devenind legendă. „Cea mai mare satisfacție e că am lăsat ceva în urma noastră. Eu nu știu dacă o să mai facă cineva așa un drum”, adaugă Vince Deszo. Sunt voci care poartă în ele o epocă întreagă, oameni simpli care au construit ceva extraordinar și care se mulțumesc cu un singur dar: să știe că lumea a văzut și că drumul lor mai există.
Transfăgărășanul rămâne, la 52 de ani de la inaugurare, mult mai mult decât o atracție turistică. Este o mărturie a capacității umane de a înfrunta imposibilul, și un monument ridicat, fără să știe, în cinstea unor eroi fără nume.
Leave a Reply