PNL promite peste 3.000 de kilometri de autostradă în 10 ani. Planul ireal de ieşire din criză al României. Lista tuturor măsurilor

Planul de relansare economică de peste 100 de miliarde de euro prevede construirea în următorii 10 ani a peste 3.400 de kilometri de autostradă şi drumuri expres, precum şi a zeci de spitale moderne judeţene, sute orăşeneşti şi a peste o mie de unităţi medicale în mediul rural. De asemenea, Guvernul promite şi sute de grădinițe, școli, campusuri, dar și cămine universitare. Guvernul va prezenta miercuri planul de relansare a economiei, ce ar putea sta la baza campaniei electorale a PNL, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit Hotnews, 80 la sută din fonduri ar urma să fie investiţi în infrastructura de transport, sănătate, educație și energie. De asemenea, planul de relansare prevede măsuri de sprijin pentru domeniile afectate de criza coronavirus, de la granturi pentru IMM-uri, digitalizare, susținerea angajaților și  ocuparea forței de muncă.

Planul de relansare economică al PNL. Se va mai construi un reactor până în 2030 şi 12 miliarde de euro vor fi investiţi în energie

Banii ar urma să vină atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene. De altfel, România are promiși de la UE 33 de miliarde de euro prin planul de relansare al Comisiei Europene, și aproate 80 de miliarde, prin alocările bugetare în perioada 2021-2027. Termenele prevăzute în megaplanul Guvernului se întind pe această perioadă, cu perspectivă până în 2030.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *