Avea nevoie de un voluntar care nu avea nimic de pierdut. În cele din urmă l-a găsit, a fost un condamnat la moarte, care urma să fie executat în scaunul electric, în penitenciarul St. Louis din statul Missouri.

Omul de știință a propus condamnatului următoarele: să participe la un experiment științific care a constat în efectuarea unei mici înțepături, cu scopul ca sângele său să se scurgă încet până la ultima picătură.

El a explicat că are șanse minime să supraviețuiască, dar oricum, moartea lui ar fi fără suferință sau durere; nici nu ar fi observat.
Omul condamnat a acceptat, pentru că a muri în acest fel, era mai bine decât să moară în scaunul electric.

L-au pus pe o targă și i-au legat corpul astfel încât să nu se poată mișca. Apoi au făcut o mică tăietură pe încheietura mâinii și au pus sub mâna acestuia un mic borcan de aluminiu.

Tăietura era superficială, doar până la primele straturi de piele, dar era suficientă pentru ca el să creadă că i-au tăiat efectiv venele. Sub pat, a fost plasată o sticlă de ser cu o mică supapă care a reglat trecerea lichidului, sub formă de picături în borcanul de sub mâna acestuia. Condamnatul, putea auzi picurarea și număra fiecare picătură din ceea ce credea că este sângele lui.

Omul de știință, fără ca cel condamnat să-l vadă, închidea supapa, astfel încât picurarea să scadă treptat, cu intenția ca acesta să creadă că sângele lui se termină.

Odată cu trecerea minutelor, chipul acestuia își pierdea culoarea, ritmul cardiac i-a crescut și la făcut să-și piardă aerul din plămâni. Când disperarea a ajuns la punctul maxim, omul de știință a închis complet supapa și apoi condamnatul a suferit un atac de cord și a murit.
Omul de știință a reușit să demonstreze că mintea umană respectă cu strictețe tot ceea ce percepe și ceea ce individul acceptă, fie pozitiv, fie negativ, acționând asupra întregii noastre părți psihice și fizice.

Această poveste ne lasă o învățătură foarte interesantă. Omul de știință i-a dat omului o posibilitate de viață, dar aparent condamnat, omul a pierdut-o.
De multe ori în viața noastră avem probleme care par a fi dezastruoase. Este posibil să existe cineva care să ne spună ca există o mică posibilitate de a repara acea situație, dar decidem să credem doar ceea ce suntem capabili să percepem și să ne imaginăm.

De multe ori când credem că putem reuși, avem dreptate, dar la fel se întâmplă și când credem că nu vom putea reuși. Totul depinde de modul în care vedem lucrurile.
Mintea nu are limite când se înșală. Cu atât mai rău atunci când nu înțelege lucrurile și fabrică idei despre ceea ce ar putea fi, pentru a le înțelege, ca și atunci când vedem lucruri pe care le consideăm supranaturale, dar de fapt nu sunt.

Când o idee intră într-o minte slabă și preia această minte, se naște fanatismul. Și fanatismul este ceva radical și periculos. Uită-te la fanatismul sportiv sau, chiar mai rău, la fanatismul religios, care îi face pe oameni să omoare.
Amintește-ți de pericolul puterii minții.”