De trei zile de când s-a deschis biserica, am văzut multă ură împotriva unui Ierarh din cauza credinței sale neclintite, dar și

 De trei zile de când s-a deschis biserica, am văzut multă ură împotriva unui Ierarh din cauza credinței sale neclintite, dar și

Jurnalista Natalia Lorena: „De trei zile de când s-a deschis biserica, am văzut multă ură împotriva unui Ierarh din cauza credinței sale neclintite, dar și multă bucurie din partea credincioșilor, revenind în Casa sufletelor, Casa lui Hristos. ”

De când s-au redeschis bisericile jurnaliștii au început să frecventeze și ei Sfânta Liturghie. Din credință? Nu. Au venit ca să filmeze ce fac preoții la momentul în care credincioșii ar fi trebuit să se apropie de Sfântul Potir sau dacă credincioșii sărută icoanele. Este și cazul Înaltpreasfințitului părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului care le-a transmis jurnaliștilor că au venit degeaba să îl vadă cum împărtășește copiii, deoarece aceștia se împărtășiseră în biserică. De câteva zile Catedrala Arhiepiscopală din Constanța a devenit un punct foarte frecventat de jurnaliști. Încă din prima zi în care s-a săvărșit Sfanta Liturghie în pridvorul Catedralei a apărut și primul incident. O doamnă care are probleme emoționale s-a învărtit printre slujitori în timpul slujbei. Acest moment nu a fost trecut cu vederea de către presă iar în căteva ore incidentul a devenit o știre de interes pentru televiziuni și agențiile de presă. A doua zi, un barbat s-a gândit că ar fi mai bine să filmeze cum Înaltpreasfințitul părinte Teodosie împărtășește copiii și să dea imaginile presei. De altfel, după ce a filmat totul a plecat împreună cu doamna care îl însoțea. Astăzi jurnaliștii au venit să filmeze și ei acest moment al Sfintei Liturghii. Deci de câteva zile Catedrala Arhiepiscopală s-a trasnformat pentru unii într-o tință din care poți face reportaje și nu un punct de rugăciune și de reculegere așa cum este de fapt. Dar printre acești jurnaliști însetați de scandaluri mai sunt și jurnaliști care văd scenele din spatele acestor evenimtente prezentate în buletinele de știri. Sunt acei jurnaliști care preferă să spună adevărul indiferent de consecințe. Unul din acești jurnaliști este Natalia Lorena, tânăra care a luat decizia de a-și desfășura activitatea jurnalistică la Arhiepiscopia Tomisului. Ea este cea care a văzut ceea ce mulți nu văd la televizor de aceea am dorit să vă prezentăm aceste momente din spatele camerelor de filmat.

– Lorena, tu ai văzut multe momente de când ești la Arhiepiscopia Tomisului iar pe unele dintre acestea le-ai relatat și pe blogul tău. Spune-mi ce anume ți-a atras atenția acum, de când bisericile s-au redeschis?

-În prima zi în care s-au deschis ușile bisericii am văzut multă emoție! Mulți credincioși au plâns de bucurie! S-a observat nerăbdarea pe care credincioșii au avut-o în toată această stare de urgență. M-am întrebat, oare pentru binele cui a închis statul biserica ? Pentru că toți credincioșii au părut foarte afectați; nu și-au dorit acest lucru. Am văzut lacrimi de bucurie și pe chipul Înaltpreasfințitului Teodosie. Din păcate, este singurul păstor care a păstrat legatura zilnic cu credincioșii, prin slujbe. Mi-aș fi dorit să văd mai multă chemare din partea bisericii, spun asta ca o credincioasă întoarsă recent la Hristos. De trei zile Înaltpreasfințitul Teodosie este pur și simplu vânat de presă. Asta mi se pare demoralizant. Însă, în spatele acestor “ imagini” prezentate de media, am văzut credincioși care îi mulțumesc Înaltpreasfințitului pentru tot ce a făcut în această perioadă grea. Am auzit câteva persoane care afirmau că au fost scoase din depresie cu ajutorul Ips Teodosie. Ca și concluzie, de trei zile de când s-a deschis biserica, am văzut multă ură împotriva unui Ierarh din cauza credinței sale neclintite, dar și multă bucurie din partea credincioșilor, revenind în Casa sufletelor, Casa lui Hristos. Au fost primiți în Casa Lui Dumnezeu cu brațele larg deschise și cu multă căldură de către Ips Teodosie .

– Arhiepiscopia Tomisului dar și alte eparhii au organizat diferite acțiuni social filantropice pentru familiile defavorizate și pentru cei afectați de această pandemie. Ca jurnalistă, de ce crezi că presa nu s-a înghesuit să prezinte aceste fapte ale eparhiilor din Patriarhia Română?

-Cu toții știm ca Guvernul României a plătit foarte bine presa pentru a promova CORONAVIRUS. Dar nu doar asta ar fi problema. Presa din România aleargă doar după scandaluri. Binele este întotdeauna pus ultimul. Depinde de cine sunt plătiți și pentru ce , dar în niciun caz nu va plăti nimeni niciodată pentru a promova biserica. Biserica este dinadins creionată negativ, deranjează prin opoziția morală. Adevărul crunt este că unii jurnaliști chiar se vând.

– Astăzi eu fost mulți jurnaliști care au venit să vadă cum Înaltpreasfințitul părinte Teodosie împărtășește copiii doar că aceștia s-au împărtășit în biserică. Care a fost reacția jurnaliștilor?

-Eu nu le-am văzut reacțiile, când Înaltpreasfinția sa a precizat acest lucru, nu eram acolo. În schimb, cineva dintre credincioși mi-a spus că s-au arătat foarte dezamăgiți. La final, după slujbă, unii au rămas să ia interviuri credincioșilor, probabil sperau să găsească măcar un subiect de scandal.

-Ai afirmat că ești o credincioasă întoarsă recent la Hristos. Ce anume sau cine te-a apropiat de Hristos?

– A trăi fără Hristos este un haos. Simțeam o sete sufletească, dar nu știam de ce. Când am intrat la slujbă prima dată, slujbă ținută chiar de Ips Teodosie, mi-am dat seama că mi-era sete de credință. Ips Teodosie m-a ajutat să mă apropii tot mai mult de Dumnezeu. Tot Înaltpreasfinția Sa m-a ajutat să înțeleg că viata mea era ca un haos din cauza stăruinței în păcate… păcate pe care nu le spovedeam deloc. Nu știam nici măcar să mă rog. Înaltpreasfințitul Teodosie m-a învățat ce este credința.

– Ce le transmiți jurnaliștilor care trunchiază în mod voluntar reportajele lor ca să lovească în slujitorii bisericii?

-Să nu mai încerce să-L răstignească pe Hristos prin Biserică și slujitori! Și să fie mai sinceri cu bârna din ochii lor.

– Dar publicului care îi urmăresc, ce le transmiți?

– Să se informeze și din alte surse. Și să intrebe cum este, de fapt, situația. Hristos ne-a zis să cercetăm. În ziua de astăzi, sunt mai multe “fake news” decât știri adevărate.

– Lorena, crezi că presa mai este imparțială? Adică iată, Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.) a început să sancționeze posturile de televiziune care nu au prezentat și punctul de vedere al celor care erau acuzați în reportaje. Cum vezi tu această situație?

– Depinde, sunt puțini cei drepți. C.N.A. își face treaba bine. Așa cred.

– La finalul acestui interviu te rog să transmiți un mesaj celor care citesc acest articol.

-Celor credincioși le transmit să meargă în continuare pe urmele lui Hristos. Iar celorlalți…. le pot spune că și eu am fost ca ei. Le vorbesc din propria experiență: Biserica nu este ceea ce pare. Este arătată lumii altfel decât este. Dacă din cadrul medical ar fi arătați lumii doar medicii nepricepuți, nimeni nu ar mai crede în doctori.Asta se întâmplă acum, cu slujitorii Domnului! Sunt acuzați de multe, dar multe acuzații sunt pe nedrept. Un exemplu bun pentru aceasta, este chiar duhovnicul meu, Ips Teodosie. Din toate procesele a ieșit nevinovat. Presa îl arată corupt și plin de bani, iar eu îl văd exact invers. Este mai mult decât onest. Ajută pe oricine îi cere. De aceea, eu pot afirma cu tărie că biserica înseamnă dragoste, căldură și credință. Pășiți în Casa lui Hristos cu încredere!

Interviu realizat de Cornelius Florin Stoica