Boloş: Primele tranşe de pachete de igienă corporală şi pachete alimentare vor fi distribuite din 4, respectiv 15 iunie

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că prima tranşă de pachete de igienă corporală va fi distribuită din 4 iunie, iar din 15 iunie se vor distribui două tranşe de pachete alimentare destinate persoanelor aflate în risc de sărăcie.
El a mai anunţat că 38.000 de asistenţi sociali vor primi un stimulent de 1.150 de lei, acordat o singură dată.
Marcel Boloş a spus, joi seară, că Guvernul a adoptat trei măsuri importante în domeniul fondurilor europene.
„Prima măsură care este aşteptată de către cei care sunt beneficiarii pachetelor alimentare şi pachetelor de igienă corporală, în număr de peste 1,2 milioane de beneficiari. Aici discutăm de o primă tranşă de pachete de igienă corporală pentru care va începe distribuirea începând cu data de 4 iunie şi apoi două tranşe de pachete alimentare, adică peste 2,4 milioane de astfel de pachete, care vor fi distribuite începând cu data de 15 iunie. Este o măsură aşteptată pe de-o parte de beneficiarii pachetelor alimentare care se găsesc astăzi în situaţie de risc de sărăcie, care au venitul sub venitul minim garnatat pentru acordarea ajutorului social, dar este o măsură aşteptată de industria de panificaţie, dar şi de indusitra alimentară, pentru că vizează atât produse de panificaţie – vă dau câteva exemple: de la făina albă de grâu, 35.000 de tone, cantitate care este inclusă în aceste pachete alimentare, până la conserve de carne de vită, peste 10.000 de tone, conserve de carne de porc, peste 6.000 de tone, este o cantitate importantă de produse care în aceasă perioadă sunt extrem de utile pentru industria de panificaţie şi industria alimentară”, a explicat Boloş.