„Multe certitudini și credinţe vor fi măturate. Multe lucruri pe care le-am considerat imposibile se întâmplă chiar acum. A doua zi după ce vom fi câștigat nu va însemna o revenire la ziua precedentă”, spunea președintele Macron, surprinzând crâmpeie din ceea ce trăim acum, dar și din lumea post-pandemie. O lume pe care o tatonăm deja, încercând să înţelegem cum arată chipul noii normalităţi.
Chiar dacă „normalitatea” se poate dovedi greu de definit, înţelegem intuitiv că normalul se asociază cu siguranţa și cu lucrurile care ne sunt familiare, scrie Brandon Ambrosino într-un articol pentru BBC, amintind de rolul pe care l-a jucat dorinţa de a reveni la normalitate în alegerea președintelui american Warren Harding. În 1920, după ce Primul Război Mondial perturbase viaţa americanilor, Harding a venit cu o promisiune simplă, care avea să-i aducă mandatul de președinte al SUA: „America nu are nevoie acum de eroism, ci de vindecare; nu de un remediu, ci de normalitate.” Harding paria atunci pe dorinţa americanilor de a reveni la viaţa lipsită de frică de dinainte de război, iar pariul s-a dovedit unul câștigător.
Nici astăzi nu sunt prea multe lucruri pe care oamenii să le dorească mai presus de întoarcerea la normalitate, însă am putea folosi sintagma „noua normalitate” pentru a surprinde mai exact perioada pe care o trăim, spune analistul CNN Juliette Kayyem, subliniind că este vorba de o normalitate care își va schimba conturul de la zi la zi, în funcţie de ce se va întâmpla cu COVID-19.
Una în care vom constata că, dincolo de schimbările de ordin politic, economic sau care ţin de cercetarea și practica medicală, noi înșine ne-am schimbat profund.
Schimbările din noi înșine
Adaptarea
Ca răspuns la criza prin care trecem, vom suferi, la rândul nostru, numeroase schimbări „în modul în care gândim, ne comportăm și ne raportăm unii la alţii – unele deliberate, iar altele care au loc inconștient, unele temporare, iar altele potenţial permanente”, scrie jurnalistul Max Fischer într-un articol publicat în The New York Times. Sugestivă pentru modul în care au loc aceste schimbări este povestea lui Velibor Bozovic, profesor de fotografie în Montreal, care rememorează asediul din Sarajevo, din anii ’90.
De fapt, capacitatea umană de adaptare este incredibilă, susţine profesorul: „Oricât de rău ar fi, te adaptezi. Îţi trăiești viaţa cât de bine poţi.”
În perioadele de schimbare radicală, de lungă durată, oamenii se schimbă la rândul lor, spune și psihologul Luka Lucic, care lucrează la Institutul Pratt și care se ocupă de studierea efectelor războiului.
Unii dintre supravieţuitorii din Sarajevo dobândiseră, de exemplu, o capacitate uimitoare de a evita gloanţele și bombele, au arătat studiile lui Lucic. Și profesorul Bozovic povestește că, în timpul războiului, ocolea o stradă din apropierea casei sale, vizată de lunetiști, și că a evitat-o, spre surprinderea sa, mult timp după ce războiul se încheiase. „E ceva ce rămâne. Și sunt sigur că va fi la fel și în situaţia pe care o traversăm”, spune Bozovic.
În asediul care a durat 4 ani, sentimentul de comunitate, memoria, chiar și curgerea timpului, totul s-a modificat, iar profesorul, la fel ca alţi supravieţuitori, nu se poate abţine să nu facă o paralelă între criza de atunci și cea de astăzi.
În regiunile care au fost afectate de SARS și de MERS, oamenii obișnuiesc să poarte mască și în cazul unei răceli banale. Este o diferenţă esenţială, de exemplu, între societăţile occidentale și Hong Kong, unde mulţi au murit în timpul focarului de SARS din 2003, așa că amintirile sunt încă vii, iar purtarea măștii reprezintă un comportament pe care nimeni nu-l consideră exagerat, scrie Tessa Wong într-un articol pentru BBC.
Anxietate, depresie, furie versus control și compasiune
O serie de studii care au analizat răspunsul psihosocial al populaţiei faţă de SARS, epidemia de Ebola și cea de gripă porcină au arătat că anxietatea, depresia, furia, vinovăţia, durerea, stresul posttraumatic sau stigmatizarea se numără printre cele mai comune reacţii la criză.
„Nu a existat niciodată un moment în istoria umană modernă în care fiecare persoană să fie îngrijorată în mod serios de același lucru, în același timp”, spune David Ropeik, fost instructor de comunicare a riscurilor la Școala de Sănătate Publică de la Harvard.
„Un risc pe care îl alegem pare mai puţin periculos decât un risc care ne este impus”, observă Ropeik, ilustrându-și afirmaţia cu exemplul celor care au preferat să conducă mii de kilometri după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 decât să folosească avionul, deși riscul unui accident era mai mare în primul caz.
„Deocamdată, încă suntem «pe val», duși de criză, nu privim nici înapoi, nici în lateral, doar înainte, către supravieţuire. Dar în câteva luni, să zicem șase de la început – e doar ghiceală informată cifra asta –, vom resimţi valul posttraumatic”, susţine medicul psihiatru Vlad Stroescu.
Totul ţine de mecanismul de imprimare a traumelor în memorie, „adânc și indelebil [de neuitat] în memorie, nu superficial și modelabil, ca o carte sau un curs”, ceea ce le readuce la suprafaţă, sub forma unor trăiri care se repetă și care frânează revenirea la normal, spune medicul Stroescu.
„Izolarea socială crescută, singurătatea, anxietatea legată de sănătate, stresul și o încetinire economică sunt o furtună perfectă pentru a dăuna sănătăţii mintale și bunăstării oamenilor”, a declarat profesorul Rory O’Connor, unul dintre cei 24 de experţi în domeniul sănătăţii mintale care au publicat un studiu despre impactul profund al pandemiei asupra sănătăţii mintale a populaţiei.
Potrivit cercetărilor, copiii, tinerii, adulţii în vârstă și cei cu probleme de sănătate, persoanele cu afecţiuni psihice, lucrătorii medicali din prima linie, persoanele cu venituri mici, cele cu dificultăţi de învăţare, precum și deţinuţii, refugiaţii și persoanele fără adăpost sunt categorii care vor resimţi efectele pandemiei diferit de majoritatea populaţiei.
Articolul integral pe semneletimpului.ro
Leave a Reply