Alexia e olimpică și pasionată de informatică și are zile când adoarme flămândă, pentru că are frigiderul gol sau pentru că trebuie să facă economie la mâncare. Alexia împlinește la anul 18 ani și are o poveste ce te face să plângi.
Cu o mamă foarte bolnavă care se sacrifică pentru ea și cu un tată care le bătea până au fugit de acasă, Alexia nu se plânge, deși uneori îi e cumplit de greu.
Ea are nevoie de rechizite, haine, încălțăminte, alimente si cel mai mult isi doreste un calculator, obiect care probabil pentru noi deja face parte din decor, din normalitate.
Iata poveste Cristinei Constantinescu din Bucuresti, si ca ea sunt multe altele:
În anul 2001 l-am cunoscut pe tatăl Alexiei și la scurt timp m-am mutat cu el. După doi ani de zile, in 2003, am născut-o pe Alexia. Până la naşterea ei relația mea cu tatăl ei a fost ok, dar după ce s-a născut Alexia a început calvarul meu.
Când avea Alexia 7 luni de zile, deoarece aveam pietre la rinichi si aveam dureri, mi-a fost recomandat de medicul urolog un medicament foarte puternic pentru eliminarea pietrei, motiv pentru care am intrerup alaptatul fetitei și astfel am facilitat o noua sarcina.
Cand eram în luna a VIII-a cu a doua sarcina, m-au luat dureile de burta si mijloc incat am fost nevoita sa chem ambulanta, care a sosit doar dupa trei ore si jumatate. In tot acest timp de asteptare mi s-a pornit o hemoragie puternica, burta s-a impietrit si s-a ridicat ca un varf de munte, eram deja la un pas de moarte.
In cele din urma am ajuns la spital unde am fost dusa direct in sala de operatie de unde nu m-am mai trezit decat dupa 2 luni de zile. Copilasul nu a supravietuit iar eu, în 48 de ore am fost operata de 3 ori. Doua luni de zile am fost in coma si m-au ținut în viață doar cu aparatele, am facut Apoplexie utero placentară, mi-au scos toate organele genitale la vârsta de 33 de ani.
Dupa toate astea, când mi-au dat drumul din spital, în prima zi când am ajuns acasa tatal Alexiei s-a enervat şi m-a bătut fiind sub influența băuturilor alcolice. Aşa am stat 14 ani de zile, numai bătăi şi scandaluri, am suferit crezand si sperand mereu că se va schimba. Nu va inselati, nu cred ca se schimba vreunul! Articolul integral pe sperantapentruromania.ro
La scurt timp, pe cand avea Alexia 3 ani, sotul meu si-a pierdut serviciul…si din cauza alcolului nici nu era motivat sa-si gaseasca altul asa ca din salariul meu trebuia sa acoperim toate cheltuielie casei si bautura lui. Din 2013, datorita vietii pe care o duceam, m-am imbolnavit si am fost pensionata pe caz de boala cu drept de munca doar de patru ore. Cu toate acestea eu lucram norma intreaga chiar daca pe contract erau trecute doar patru ore. Cineva trebuia sa intretina familia.
În anul 2016 tatăl Alexiei, beat ca de obicei, a bătut-o pe Alexia degeaba, fara motiv. Atunci s-a umplut paharul până în vârf. Sa-mi vad copilul lovit a fost ultima picatura pe care o mai puteam suporta. Un copil cuminte, care invata bine la scoala, nu deranja nu cerea ce stia ca nu avem…
În acel moment i-am spus Alexiei sa se imbrace caci trebuia sa plecam din acea casa.
Am mers catre Drectia de Protecție a Copilului, unde mai fusesem datorita bunei purtari a sotului. Acolo povestindu-le cele intamplate am primit ajutor si din ziua aceea am locuit impreuna cu fetita pentru un an de zile la un Centru Maternal. Am reusit în acel an sa strangem ceva banuti pe care sa-i folosim ulterior pe chirie.
In 2017 am fost nevoite sa plecam din Centru maternal, deoarece nu țineau acolo mămici cu copii decat 6 luni, maxim un an la cazuri mai grave. Articolul integral pe sperantapentruromania.ro
Din anul 2018, oboseala, stresul si trecutul m-au ajuns si nu am mai putut sa muncesc din cauza sanatatii prea șubrede si a coloanei care este la un pas sa cedeze in orice clipa. De atunci ne chinuim si stam cu teama in suflet din luna in luna ca nu ne ajung banii sa ne platim chiria. Uneori renuntam la mancare si la unele medicamente ca sa nu fim date afara din casa.
Nu ma gandesc decat la Alexia, care este la liceu acum si careia ii place informatica si matematica, si a invatat chiar sa construiasca anumiti roboti dar e nevoita sa renunte la creativitatea ei pentru ca eu nu-mi permit sa ii cumpar piesele necesare. In 2017 a fost premiata, impreuna cu grupa ei, la concursul First Lego League in cadrul Facultatii Politehnica.
Cu toate acestea Alexia nu a mers niciodata intr-o excursie, intr-o vacanta, intr-un concediu la munte sau la mare, intr-o tabara sau la bunici…pentru ca ea nu are bunici si pentru ca noi nu ne-am permis niciodata luxul acesta de a merge undeva, oriunde, in afara orasului! Singurul lucru pe care si-l doreste acum este sa poata avea un calculator unde sa-și faca proiectele pentru scoala, sa construiasca robotei, sa poata inventa in continuare, si sa avem bani de mancare.
Vă multumesc, vă mulțumesc că ați citit măcar!
Acesta este un robotel construit de Alexia!
Donatii se pot face si in conturile bancare de mai jos, deschise pe numele asociatiei umanitare SPRO (Speranta pentru Romania). CUI: 41026636 (Specificați cazul)
Articolul integral pe sperantapentruromania.ro
Leave a Reply