Jur credință patriei mele, România!
Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții.
Jur să respect Constituţia, legile țării şi regulamentele militare.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“
Sunt cuvintele care s-au auzit rostite cu tărie şi credință pe platoul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, de către cei 44 de subofițeri în arma Rachete și Artilerie Antiaeriană.
„Jurământul militar îl depunem o singură dată și suntem conștienți că acest angajament nu este doar pentru o zi, pentru o lună sau pentru un an. Este unul pe viață! Sentimentele de mândrie, dar şi de asumare a unei mari responsabilităţi trăite în aceste momente ne vor călăuzi paşii în cariera aleasă. Ne vom comporta întotdeauna în așa fel încât să aducem ONOARE, atât acestei școli în cadrul căreia am fost instruiți, dar mai ales Armatei României și țării.”, a declarat cursant Moise Diana în numele tuturor colegilor.
Din cauza situației globale, referitoare la epidemia generată de virusul SARS-COV-2, ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, respectând toate măsurile privind prevenirea infectării cu coronavirus (COVID-19) dispuse la nivelul Ministerului Apărării Naționale.
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” a continuat pe perioada stării de urgență, activitatea de învățământ la distanță și on-line.
#România #ArmataRomâniei #datorie #jurământmilitar















Leave a Reply