Extrem de discret când venea vorba despre viața personală, acesta avea grijă ca problemele cu care se confrunta de o vreme lungă să rămână departe de ochii curioșilor. Așa se face că nu puțini erau cei care știau ce se ascundea cu adevărat în sufletul său, măcinat până în ultima clipă de regretul că nu a reușit să aibă o relație mai strânsă cu Bibi, unicul lui copil.
Codrin Mărculescu a murit cu un mare regret. Își reproșa că nu a reușit să se apropie mai mult de el
În 2015, regretatul actor dezvăluia că este tatăl unui băiețel, dar și faptul că mama lui, o fostă iubită pe care a cunoscut-o pe vremea când avea celebra agenție de fotomodele, tânăra fiind manechin, i-a ținut ascunsă identitatea, profitând de faptul că se mutase împreună cu familia în Australia, unde l-a și adus pe lume pe micuț.
De îndată ce testul ADN s-a confirmat, Costin Mărculescu le-a transmis lui Bibi și Samirei că își dorește să aibă un viitor împreună și le-a promis că va face tot ce îi stă în putință ca acestora să nu le lipsească nimic.
Din păcate, nu a mai reușit să-și ducă planul la bun sfârșit. Surse din cadrul INML, unde trupul său neînsuflețit a fost adus pentru autopsie, indică faptul că decesul ar fi intervenit în urma unui infarct.














Leave a Reply