“Nu am timp să merg la Biserică…”

 “Nu am timp să merg la Biserică…”

“Nu am timp să merg la Biserică…”

Într-o duminică dimineața pe la ora 8:30 când aproape am ajuns la Biserică m-am întâlnit cu o prietenă care tocmai terminase antrenamentul la sală. M-am întrebat oare la ce oră s-a trezit ca să meargă la sală? Bănuiesc că pe la un 6 dimineața.

Într-o altă duminică dimineață cam pe la ora 9:00 o domnișoară alerga de-și dădea sufletul. Am urmărit-o atent cu privirea că nu-mi dădeam seama de ce aleargă așa. Îi scăpase câinele din lesă și cred că fugea de vreo 30 de minute bune după el.

Unde avem noi Biserica este și un patinoar acoperit, în fiecare dimineață când ajungem la Biserică acolo sunt deja zeci de părinți care sunt cu copiii lor la cursuri de patinaj.

Cu toate acestea oamenii spun că duminică nu vor să vină la Biserică pentru că vor să doarmă, însă dacă nu îi dedici această zi sfântă lui Dumnezeu, i-o vei dedica altcuiva, trupului tău, hobby-ului tău, câinelui tău care te aleargă de îți ies ochii din cap sau oricărei alte banalități. Cum a zis Mântuitorul, suntem mai mult decât trup, iar sufletele noastre au nevoie de părtășie curată cu alți sfinți în Casa lui de rugăciune unde Dumnezeu locuiește în mijlocul laudei.

Așadar, îmbracă-te și du-ți trupul și sufletul la Biserică pentru că așa cum spunea Sfântul Agustin, dacă nu suntem sfinți și cu trupul vom fi necurați până și cu duhul.

Cu prețuire,
Toni Berbece