Dacă soția mea murea, așa cum zice profesorul, eu eram pierdut. Vă rog foarte mult

 Dacă soția mea murea, așa cum zice profesorul, eu eram pierdut. Vă rog foarte mult

Văd pe sală un cetățean, plîngea. Mă duc la el:
– Ce ai, omule?
– Nevasta mea este internată la profesor și mi-a zis că nu mai are ce-i face. Azi o externează, îi dă drumul să moară acasă.

Atunci i-am spus:
– Vino cu ea la mine în salon și să vedem!
A adus-o și după trei săptămîni a plecat sănătoasă. N-am operat-o, doar am tratat-o.

Omul zice:
Domnule doctor, știu că nu luați bani, dar poate aveți o vilă, o casă. Eu sunt zugrav, vă fac lună, lăsați-mă să vă fac ceva! Gîndiți-vă, eu am doi copii și sunt salariat. Dacă soția mea murea, așa cum zice profesorul, eu eram pierdut. Vă rog foarte mult, lăsați-mă să vă ajut pe dumneavoastră! Mi-ați făcut așa un mare bine..

Îi spun:
Da, n-am nici vilă, n-am nici casă, eu locuiesc la mansarda unui bloc. Am patru pereți acolo, am niște cărți, o masă și două scaune. Uneori plouă, e crăpat tavanul, dacă poți să repari…

– Domnule doctor, dați-mi cheile, acum mă duc!

I-am dat cheile, tot, eu am rămas la serviciu și seara cînd vin era lună făcut. Miros de văruit, toate crăpăturile reparate.

Știți că pe vremea lui Ceaușescu, dacă aveai aur sau valută, te aresta. Eu îi spun când ajung acasă: „Am o mare rugăminte la dumneata. Uite, am cutia asta, te rog, la tocul ușii acolo, fă o gaură și pune-o acolo. Dar nu spui la nimeni.”

S-a pus în genunchi: – Domnule doctor, cum să spun? După ce mi-ați făcut așa un mare bine? Vai de mine! Mi-ați salvat soția de la moarte!

A făcut o gaură, a pus cutia respectivă, a văruit, nu se cunoștea nimic. A plecat.

După o săptămînă aud „cioc-cioc” la ușă. Mă gîndeam că-i un bolnav că mai veneau pe la mine. Dau drumul, erau 3 persoane: – Noi suntem de la miliție și de la securitate! Am auzit că dumneata ai aur și valută.

Unul are cătușele pregătite, unul mai era cu o rangă nu știu ce și el care era șefu’.
– Dacă recunoști, noi tot te arestăm, dar îți înjumătățim pedeapsa.”
– Domnule, n-am, te rog să mă crezi, n-am!”
– Te rog să spui!”
– N-am nimic. N-am nici valută, n-am nici aur!

Ăla se duce, bate în pereți și se duce direct la tocul ușii unde era cutia. Cere ranga, pac!, scoate cutia: – Hai să-i punem cătușele!

Au deschis ei cutia, ce credeți că au găsit?
Un bilețel: „Să nu ai încredere în oameni!”

Neurochirurg Leon Dănăilă