Mărturiile tulburătoare ale lui Tom Hanks, după ce a fost infectat cu coronavirus: „Simțeam că ceva crapă în mine”

 Mărturiile tulburătoare ale lui Tom Hanks, după ce a fost infectat cu coronavirus: „Simțeam că ceva crapă în mine”

Actorul Tom Hanks a povestit în timpul unui interviu prin ce a trecut după ce a fost infectat cu noul coronavirus.

Soția lui ar fi avut febră mare, dureri de cap și și-ar fi pierdut simțul mirosului, în timp ce el simțea o oboseală extremă. De asemenea, a mai adăugat că i-a luat aproape nouă zile să se recupereze, în tot acest timp „simțindu-și oasele de parcă ar fi fost făcute din biscuiți”.

„De fiecare dată când mă mișcam simțeam că ceva crapă în mine. Simțeam o oboseală zdrobitoare”, a mai spus Hanks.

Actorul a mai dezvăluit și faptul că poartă o bandană din pânză pe post de mască de protecție, își spală mâinile cât mai des și încearcă să păstreze o distanță sigură față de alte persoane.

După ce au fost diagnosticați, cei doi au fost internați, ulterior petrecându-și perioada de carantină într-o casă închiriată. Acum că s-au vindecat, actorul a mărturisit că nu știe dacă este imun sau dacă poate contracta virusul din nou.

Actorul american Tom Hanks a venit cu un mesaj după ce s-a tratat de Covid-19. Acesta spune că este dezamăgit de măsurile adoptate de autorităţile americane. Hanks mai punctează că nu are niciun respect pentru cei care nu poartă mască, scrie BBC.

Sursa: stirileprotv.ro