Iohannis: „PSD a creat intenționat o criză sanitară pentru ca la final să critice guvernul”

 Iohannis: „PSD a creat intenționat o criză sanitară pentru ca la final să critice guvernul”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, referindu-se la numărul mare al îmbolnăvirilor de COVID-19, că este un nou record negativ extrem de îngrijorător.

Preşedintele a declarat că până acum ceva timp România avea o stiuaţie mai bună decât alte ţări din punct de vedere al gestionării pandemiei, pentru că autorităţile şi-au făcut treaba, ceea ce nu a convenit PSD. El a acuzat PSD că a creat intenţionat o criză sanitară, pentru a putea să critice Guvernul

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

– Este un nou record negativ, extrem de îngrijorător. Cum am putut să ajungem aici?

– Pandemia a fost gestionată până acum bine, dar situația nu a convenit PSD. PSD a căutat soluții pentru PSD. Din păcate, PSD controlează încă majorități în Parlamentul României, împreună cu alții, de exemplu UDMR. Și atunci a acționat acolo unde are încă putere

– Au făcut harcea-parcea puțina legislație pe care am avut-o pentru a gestiona pandemia. Cu un cinism inimaginabil au tras de timp să nu apară noua legislație

– După ce i-am criticat aseară PSD a fost foarte nervos că eu caut vinovați. Nu, nu caut vinovați, îi cunosc și vă arăt cu degetul pe voi

– PSD a creat intenționat o criză sanitară pentru ca la sfârșit să vină și să critice guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate

– Acesta este PSD-ul!, aceasta este explicația, vă rog să o țineți minte

– Noi suntem hotărâți să gestionăm și această formă de criză

– Am convenit că e momentul să fim extrem de ferm și aplicați. Toate studiile sociologice arată că 90% din voi respectă regulile

– Cei care nu au înțeles vor fi amendați. E obligatoriu ca toată lumea să respecte normele ca să putem stăpâni această boală
Eu, Guvernul, știm ce avem de făcut. DSP pregătește spitalele, avem peste 800 de paturi pregătite în ATI. La acest moment jumătate sunt ocupate

– Mă bazez pe voi să respectați normele. Cei care nu le respectă vor suporta rigorile.

GCS: 1.356 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

 

Un număr de 1.356 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare de miercuri, în urma testelor efectuate la nivel naţional.

Conform sursei citate, până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 49.591 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Totodată, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă este aşteptat să decidă zonele unde terasele şi cluburile se vor închide la ora 23:00, transmite News.ro.