Șase familii creștine din India au primit un ultimatum: „vă deziceți de Hristos sau plecați

 Șase familii creștine din India au primit un ultimatum: „vă deziceți de Hristos sau plecați

Poliția din India a dat un ordin prin care șase familii creștine sunt obligate fie să renunțe la credința lor în Isus, fie să plece din casele lor după ce acestea au raportat că au fost atacate brutal de un grup de hinduși radicali.

Joginder Bhuya, unul dintre creștinii somați, a declarat pentru ICC (Internationat Christian Concern) că atunci când a raportat atacul la secția de poliție din districtul Latehar, statul Jharkhand, în 5 iulie, ofițerii în loc să facă un raport, i-au dat lui Bhuya un ultimatum, spunând că trebuie să se convertească înapoi la Hinduism sau să își abandoneze casele și părăsesc satul.

„Am crezut că poliția este acolo pentru a proteja și servi justiția, dar aceștia au acționat exact în modul în care ne atentionau cei pe care îi consideram fanatici religioși”, a spus Joginder.

Nu cu mult timp înainte, liderii satului hindus convocaseră o întâlnire pentru a discuta soarta sătenilor creștini care refuzaseră să renunțe la credința lor în Isus. Acolo, s-a decis că creștinii care refuză să se converteazca la hinduism să fie alungați din casele lor și din sat. Când aceștia au refuzat să accepte hinduismul, au fost atacați.

„Ne-au legat la mâini și la picioare cu o funie”, și-a amintit Bhuya. „Ne-au bătut cu pumnii și picioarele, la fel s-au comportat și cu cu femeile.”

Bhuya a reușit să scape și a fugit la secția de poliție unde i-a informat pe oamenii legii despre atac. Tot atunci au ajuns și sătenii hinduși, unde s-au apărat în fața ofițerilor care, în loc să facă dreptate, i-au sprijinit pe atacatori și au decis să-i alunge pe creștini din sat.

Atacurile asupra creștinilor din India au crescut de când Narendra Modi din Partidul Naționalist Hindus Bharatiya Janata a preluat funcția de prim-ministru în 2014.

Un  raport al Frăției Evanghelice Indiene a documentat 135 de cazuri de persecuție împotriva creștinilor în prima jumătate a anului 2020.

Grupul estimează că numerele reale ar putea fi mult mai mari, dar spune că multe cazuri nu sunt raportate din cauza fricii în rândul comunităților creștine, a lipsei de alfabetizare sau a reticenței/refuzului poliției de a înregistra cazurile.

„Poliția a fost foarte reticentă și lentă să înregistreze abuzurile în aceste cazuri care implică infracțiuni recunoscute, în ciuda obligației de a face acest lucru în conformitate cu secțiunea 154 din Codul de procedură penală. Chiar și în cazurile înregistrate la poliție, majoritatea nu vin niciodată în instanță.”

În martie, creștinii din statul Uttar Pradesh au fost acuzați în mod fals că au convertit hinduși la creștinism și au fost ulterior bătuți brutal de un ofițer de poliție beat, care apoi le-a ordonat să se poarte „ca Hristos pe cruce.”

Activistul pentru drepturile creștine, Dinanath Jaiswar, de la grupul de avocatură ADF, a declarat că poliția din Uttar Pradesh „și-a dezlănțuit din nou mânia împotriva minorităților religioase”.

„Se pare că grupurile extremiste hinduse colaborează îndeaproape cu ofițerii de poliție pentru a ataca închinarea creștină”, a spus el.

În iulie, o femeie din Redhadi, un sat din districtul Khunti din India, care se convertise recent la creștinism, a fost ucisă brutal de patru tineri asociați unui grup fanatic hindus.

Femeia respectivă a fost a cincea creștină care a fost ucisă în India în ultimele două luni. Omorurile anterioare includeau o femeie, o adolescentă și un pastor – toate victimele fiind ucise pentru credința lor. Omorurile au avut loc în Chhattisgarh, Jharkhand, Odisha și Maharashtra.

India este clasată pe locul 10 pe lista de mondială Open Doors 2020 a țărilor în care este cel mai dificil pentru creștini. Grupul declară că radicalii hinduși atacă adesea creștinii fără niciun motiv.

„Opinia naționaliștilor hinduși este că a fi indian înseamnă a fi hindus, așa că orice altă credință – inclusiv creștinismul – este privită că non-indiană”, spune acesta. „De asemenea, convertiții la creștinism din medii hinduse sau religii tribale sunt adesea extrem de persecutați de membrii și comunitățile lor de familie.”

SURSA | The Christian Post