Cât de aproape suntem de SCENARIUL ROŞU. Avertismentul specialiştilor

După ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat în ultimele zile peste 3000 de cazuri noi de

coronavirus la nivel naţional, unii medici vorbesc deja despre faptul că România ar putea intra în curând în scenariul roşu.

Grupul de comunicare strategică a prezentat vineri situația județelor unde incidența cazurilor de coronavirus a trecut de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Peste rata de 3, un oraș ar trebui să intre în carantină.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt: București – 2,2, Alba – 1,98, Vâlcea -1,98, Iași – 1,80, Bacău – 1,72, Teleorman – 1,62, Neamț – 1,62, Vaslui – 1,59

Putem intra în scenariul roşuîn momentul în care capacitatea spitalelor de boli infecțioase, de pneumoftiziologie și a celor de suport este depășită de numărul pacienţilor cu coronavirus.

Medicul Virgil Musta a avertizat recent că suntem foarte aproape de scenariul roşu. Acesta spune că nu mai sunt locuri la ATI,

precizând că în curând vom ajunge ca în situația Italiei, unde, la debutul pandemiei de coronavirus au murit oameni acasă pentru că nu mai erau locuri în spitale.

„Noi suntem foarte aproape de acest scenariu. Nu mai sunt locuri la nivelul ATI, ne batem pentru aceste locuri. Mai avem doar foarte puține locuri în spitalele suport. Asta înseamnă că în curând nu vom mai avea unde să internăm pacienții care au nevoie de terapie, de oxigen.

Suntem în pragul de a ajunge în situația Italiei, unde pacienții mureau la domiciliu pentru că nu mai aveau unde să se interneze. Și vor fi drame în familii pe care să știți că noi începem deja să le simțim”, a spus Virgil Musta la Europa FM.

Previziuni sumbre: Peste o săptămână Bucureștiul ajunge în scenariul roșu

Institutul Național de Statistică a prezentat, vineri, datele potrivit cărora, în ultimele două săptămâni, în București au fost confirmate 4.969 de noi infectări, raportat la o populație de 2.151.665 locuitori. Ceea ce înseamnă că indicele de infectare este de 2,2.

Capitala ar putea ajunge în scenariul roșu dacă în următoarele două săptămâni se vor înregistra, în total, 6.455 de cazuri de coronavirus, reprezentând o medie de 461 de cazuri pe zi. Graphs.ro a calculat deja că media pe perioada unei săptămâni este de 406 cazuri.

Medicul Octavian Jurma avertizează și el că Bucureștiul va ajunge la o incidență cumulată de 3 cazuri / 1.000 de locuitori în săptămâna 12-18 octombrie.

„Este aproape o certitudine statistică și nu mai putem face nimic să prevenim asta”, afirmă Jurma în postarea de pe Facebook.

Odată atins acel prag, municipiul București ar putea ajunge în carantină, conform prevederilor legale în vigoare.

(w500)

Nicuşor Dan:  Exclud închiderea Bucureștiului

Deşi situaţia este destul de gravă în Capitală, Nicuşor Dan exclude închiderea Bucureștiului în întregime din cauza pandemiei.

„Situația este gravă în special în București. Am ajuns cu totul ca 1% din populație să fi fost îmbolnăvită de-a lungul timpului. (…)

Eu cred că vom fi în stare să trecem peste pandemie. (…) Despre acel de indice 3 (Bucureștiul e la 2,3-2,4). Nu există o măsură legislativă pentru atingerea pragului 3. Singura normă se referă la școli, care trec exclusiv online când indicele atinge valoarea 3. (…) Trebuie să testăm mai mult. (…)

Nu este logic să închizi un oraș ca Bucureștiul doar pentru câteva focare. Exclud închiderea Bucureștiului. Izolând focarele punctuale, reușim să trecem peste. (…) Trebuie să întărim colaborarea cu DSP-urile. În București, ca peste tot în țară, DSP-ul are un personal insuficient, (…)

O să facem la nivelul Bucureștiului o capacitate de testare suplimentară față de ce are Ministerului Sănătății. (…) Avem două mari probleme: funcționarea sistemului medical și să încercăm să limităm numărul de infectări. (…)”, a spus Nicuşor Dan la Realitatea Plus.

Klaus Iohannis a declarat, vineri, după vizita la Institutul Naţional de Sănătate Publică, că le recomandă românilor să poarte masca de protecţie de fiecare dată când ies din casă.

De asemenea, şeful statului a precizat că nu intenţionează să decreteze din nou starea de urgenţă.

„Nu trebuie în panică, dar trebuie să fim conştienţi că ne aflăm într-o situaţie de sănătate publică deosebit de gravă. Dacă vrem să avem o viaţă apropiată de normalitate, este absolut obligatoriu să respectăm câteva norme arhicunoscute – purtatul măştii, păstrarea distanţei, igiena mâinilor, evitarea aglomerărilor.

Vom avea probabil mai multe discuţii despre unde şi când purtăm masca. Eu recomand, luaţi-o ca pe o recomandare, să purtaţi mască tot timpul când ieşiţi din casă.

Sperietoarea cu starea de urgenţă este vehiculată cam de multă lume. Nu intenţionez să revenim la starea de urgenţă. Există măsuri mai puţin dure care au efecte poate chiar mai bune.

Cea mai bună prevenţie este masca, distanţa, igiena. Nu avem nevoie să închidem toată ţara pentru a avea un efect de îngrădire.

Sursa: romaniatv.net

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *