Diego Maradona a murit! Cariera fabuloasă a lui „El Pibe de Oro”: de la titlul mondial la dependenţa de droguri

 Diego Maradona a murit! Cariera fabuloasă a lui „El Pibe de Oro”: de la titlul mondial la dependenţa de droguri

Diego Maradona a murit, miercuri, 25 noiembrie, la vârta de 60 de ani, după ce a suferit un stop cardiorespirator.

Legenda fotbalului mondial a lăsat în urmă o carierp impresionantă, presărată însă cu multe momente controversate.

Diego Maradona a murit! Diego Maradona s-a născut pe 30 octombrie 1960, al cincilea din opt copii.

A început fotbalul în 1976 la Argentinos Juniors76, dar a ajuns repede la Boca, clubul cu care a devenit campion și la care a rămas mereu un idol.

A făcut parte din naționala Argentinei prezentă la Mondialul din Spania din 1982 – echipa era cazată la Barcelona și așa a intrat în vizorul Barcelonei.

A jucat două sezoane în care a fost bolnav de hepatită și a suferit o accidentare serioasă la genunchi, dar a cucerit Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei și Cupa Ligii.

Diego Maradona a murit

De aici a plecat în 1984 la Napoli – grație lui, echipa din sudul Italiei reușește imposibilul și întrerupe hegemonia granzilor Juventus și Inter și ia scudetto de două ori, în 1987 și 1990. Tot cu Napoli triumfă în Cupa UEFA în 1989.

Gloria supremă o atinge cu naționala Argentinei cu care devine campion mondial în Mexic 1986 și finalist la Italia 1990.

Acum apar și problemele cu drogurile – este suspendat pentru 15 luni de federația italiană pentru consum de cocaină, scrie Clarin.

Revine la Sevilla pentru un sezon (1992-93), apoi se întoarce în Argentina la Newell’s Old Boys (1993). Iar cariera lui se încheie practic

după World Cup 1994 când i se depistează 5 substanțe interzise la un control antidoping și este din nou suspendat pentru 15 luni. Mai joacă în tricoul lui Boca Juniors până pune ghetele în cui la 37 de ani.

Devine antrenor și chiar selecționer al Argentinei, la Cupa Mondială din Africa de Sud. Ultima oară era pe banca echipei Gimnasia de la Plata.

Maradona a murit. Ultima fotografie cu „El Pibe de Oro”, făcută cu două săptămâni înainte de deces

Diego Maradona a suferit un stop cardiorespirator, miercuri, la domiciliul său din cartierul San Andres, în orașul Tigre. Mai multe ambulanțe s-au deplasat la el acasă

pentru a-l îngriji, dar medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viața, scrie Marca. Maradona fusese operat pe 3 noiembrie pentru un cheag în creier.

Sursa: RomâniaTV.net