Calendar ortodox 12 decembrie 2020. Sfântul Spiridon al Trimitundei, sfântul care își părăsește racla. Săvârșește mari minuni pentru cei suferinzi de boli grave

 Calendar ortodox 12 decembrie 2020. Sfântul Spiridon al Trimitundei, sfântul care își părăsește racla. Săvârșește mari minuni pentru cei suferinzi de boli grave

Calendar ortodox 12 decembrie 2020. În această zi, este prăznuit Sfântul Spiridon al Trimitundei, un sfânt mare făcător de minuni.

Acesta este cunoscut și ca „sfântul călător”, deoarece se crede că își părăsește racla. Sfântul Spiridon dă ajutor grabnic celor care se confruntă cu grele suferințe fizice.

Calendar ortodox 12 decembrie 2020. Cine a fost Sfântul Spiridon al Trimitundei

Sfântul Spiridon al Trimitundei s-a născut în jurul anului 270, în Aski, Cipru, și a fost pastor de oi, scrie crestinortodox.ro. După moarte soției sale, alege să ducă o viață ascetică. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orașului Pafos.

Participa la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. Sfântul Spiridon a fost prins în timpul persecuției, schingiuit și întemnițat. A trecut la cele veșnice pe 12 decembrie 348, în Cipru.

Sfintele sale moaște au rămas în Cipru până în veacul al VII-lea, când, din cauza năvălirii arabe, au fost mutate la Constantinopol.

După ce orașul a fost cucerit de turci, sfintele moaște au fost duse în Kerkyra – Corfu (1456), unde se păstrează și astăzi.

În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfâtului Spiridon sunt schimbați. Se spune că ei se tocesc că urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga lume. Din acest motiv, sfântul este cunoscut și sub denumirea de „sfântul călător”. Din mărturiile unor clerici reiese că pentru perioade scurte de timp, trupul sfântului nu mai este prezent în raclă, iar atunci când revine, este cald și prăfuit.

Citeste si Patriarhia reacționează la recomandările CE privind slujbele de Crăciun: „Nimeni nu poate impune acest lucru!”

Sfântul a săvârșit mari minuni asupra celor suferinzi, vindecându-i de cele mai grele boli.

Integral pe RomâniaTV.net