Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi are loc la finele primei luni din an, pe 30 ianuarie. Credincioşii îi cinstesc cu fastul cuvenit pe trei dintre cei mai importanţi sfinţi.
Este o sărbătoare mare, care trebuie respectată, căci joacă un rol deosebit de important în tradiţia religioasă.
Sunt dascălii ortodoxiei
Despre Sfinţii Trei Ierarhi se spune că sunt trei ferestre prin care creştinătatea a privit spre Hristos şi a primit lumina de la El. După ce, în prima zi a Noului An,
credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, apoi, pe 25 ale lunii, pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, vine şi data de 30 ianuarie. Este ziua în care trei mari învăţători creştini sunt celebraţi laolaltă, sub numele de
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur ocupă un loc aparte în panteonul marilor ierarhi, teologi şi sfinţi ai bisericii creştine.
Lucrările dumnezeiești înfăptuite de către cei trei sfinți continuă și în zilele noastre prin rămășițele lor pământești. Acestea sunt așezate la loc de cinste în biserici mari, atât la noi în țară, cât și în alte regiuni ale ortodoxiei.
O parte din moaştele Sfântului Vasile sălășluiesc la Mânăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, dar și în Biserica Sfânta Sofia, din Salonic. Capul Sfântului Grigore Teologul se află la Mânăstirea Slatina, în județul Suceava.
Părți ale moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur se află la Patriarhia Română, la Mânăstirea Dârvari, în București, la Mânăstirea Secu, în județul Neamț.
Sfinții Trei Ierarhi au înălţat spiritul creştin
Deşi cunoscuţi şi apreciaţi cu mult înainte pentru faptele lor, Sfinţii Trei Ierarhi au primit recunoaşterea deplină abia în 1936.
La primul congres internaţional al profesorilor de teologie, au fost desemnaţi drept protectori ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox. Şi asta pentru că sfinții ierarhi au reuşit să întrupeze spiritul creştin. În ciuda nedreptăţilor din epoca în care au trăit.
Orizonturile lor intelectuale largi i-au transformat în modele de urmat pentru tinerii credincioşi, dornici de a se îmbogăţi spiritual cu învăţături religioase creştine, dar şi cu ştiinţe din afara lumii bisericeşti.
Fiecare dintre cei Trei Ierarhi a beneficiat de o educaţie deosebită şi a urmat cursurile celor mai înalte şcoli ale vremii, de la Alexandria, Antiochia sau Constantinopol.
Seriozitatea, inteligenţa şi profunzimea gândirii le-au dobândit urmând calea bisericii şi a învățăturii. Întreaga lor viaţă şi activitate au fost dedicate Bisericii şi umanităţii. Ei au reuşit să ridice la un nivel superior Biserica Mântuitorului, printr-un nou mod de manifestare, în slujba omului.
Integral pe libertateapentrufemei.ro















Leave a Reply