Premierul Florin Cîţu a declarat vineri că este prematur să aibă loc, oficial, o discuţie pe tema unui paşaport de vaccinare, în condiţiile în care, în România, până în prezent, doar o mică parte a populaţiei a fost imunizată cu serul anti-COVID.
Executivul condus de Florin Cîțu se reunește, vineri de la ora 14.00,
într-o ședință de guvern online. Guvernul a publicat agenda ședinței- pe care figurează un singur Proiect de Hotărâre, privind reforma în domeniul Sănătății, dar este posibil să fie aprobate și alte documente de pe lista suplimentară.
Premierul Cîțu a declarat, înainte de ședința de guvern, că este prematur să aibă loc o discuţie pe tema unui paşaport de vaccinare, în condiţiile în care, în România, până în prezent, doar o mică parte a populaţiei a fost imunizată cu serul anti-COVID, deşi ţara noastră se numără printre statele UE
care au o campanie de succes în acest domeniu.
” Eu am spus opinia Guvernului de câteva ori. Nu avem această discuţie, în acest moment. Este prematur. În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport de vaccinare.
Dacă vom avea toată populaţia vaccinată, atunci da, bineînţeles„, a precizat Florin Cîţu, vineri, la Parlament.
Florin Cîțu:” Nu există un mandat să discutăm cu Grecia pentru un paşaport de vaccinare”
Florin Cîțu a fost întrebat de jurnaliști dacă se au în vedere discuţii bilaterale cu Grecia şi Israel pe acest subiect, premierul a afirmat: „Nu există un astfel de mandat la nivel de Guvern, nu există niciun mandat să discutăm bilateral cu Grecia pentru un paşaport de vaccinare”.
Integral pe stirilekanald.ro













Leave a Reply