Condamnată, marți, la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, Elena Udrea are o poveste de viață presărată cu suișuri și coborâșuri.
Elena Udrea s-a născut la 23 decembrie 1973, în Buzău, acolo unde a absolvit Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”.
Apoi, a urmat studii de drept la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, după care a absolvit un Masterat în securitate și apărare națională la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, devenind expert în securitate și apărare națională.
În 2004, pe când avea 31 de ani, Elena Udrea a intrat în politică. În acel an, ea a candidat pentru un loc în Consiliul General al Municipiului București (CGMB), din partea Alianței „Dreptate și Adevăr”.
Între 2004 și 2005, la Primăria Capitalei, a fost consilier general al Municipiului Bucuresti și președinte al Comisiei Juridice și de Disciplină.
Începând din decembrie 2006, Elena Udrea a fost secretar executiv al Partidului Democrat-Liberal, funcția pe care a ocupat-o până în mai 2011, când a devenit vicepreședinte al PDL, până în iunie 2012.
Din iulie 2010, a fost președinte interimar al PDL, filiala Bucuresti, apoi președinte plin, până în iunie 2012.
Sursa : stirileprotv.ro













Leave a Reply