Curtea de Apel Bucureşti a amânat, marţi, pentru 2 martie, pronunţarea în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
La ultimul termen de judecată, un procuror DNA a cerut, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte) în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
De asemenea, procurorul a cerut 15 ani închisoare pentru Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.
În sala de judecată, procurorul a arătat că dozarea pedepselor trebuie să fie corespunzătoare modului în care Elena Udrea a înţeles să se folosească de funcţia de ministru al Turismului şi Dezvoltării, solicitând ca pedeapsa ce îi va fi aplicată să fie orientată spre maximul special prevăzut de lege.
“Toate faptele sunt în stare de concurs real. Vă rugăm să aplicaţi şi un spor de pedeapsă, în virtutea gravităţii faptelor comise prin prisma funcţiei deţinute şi a dispreţului total faţă de lege”, a spus procurorul, cu referire la Elena Udrea.
Citeste intreaga stire pe : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/pronuntare-in-dosarul-in-care-elena-udrea-si-ioana-basescu-sunt-acuzate-de-finantarea-ilegala-a-prezidentialelor-din-2009.html













Leave a Reply