Nelu Ploieşteanu a murit de Covid

Nelu Ploieșteanu a murit! Anuțul trist al zilei a fost făcut chiar de Mara Bănică, într-o postare pe Facebook.
Nelu Ploieșteanu a murit vineri, 2 aprilie 2021, la vârsta de 70 de ani. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva minute de către Mara Bănică pe o rețea de socializare. Pe fondul complicaţiilor generate de COVID-19, artistul ar fi fîăcut stop cardiac.
”Speram să nu primesc niciodată vestea asta… Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu și să-ți odihnească sufletul în Rai!”, a scris Mara Bănică pe rețeaua socială.
”Mi-a fost și groază când mi-a sunat telefonul. Nu știu de ce mi se întâmplă mie în ultima vreme. M-a sunat fiica lui cu care am vorbit în fiecare zi, și,
în momentul în care te sună în crucea nopții, mi-a și spus: ”Știi de ce te sun la ora asta, nu?” Și nici nu a mai fost necesar să îmi spună.
Pe 18 martie 2021, vedeta a ajuns de urgenţă la Spitalul Floreasca, în urma infectării cu coronavirus, fiind dus direct la Terapie Intensivă şi intubat.
Una din fiicele lui Nelu Ploieșteanu anunţase că starea de sănătate a tatălui ei este foarte gravă. Iniţial, artistul a stat două zile în spital, după care a plecat acasă pentru 36 de ore,
ca un gest de revoltă pentru că nu suporta masca de oxigen. A ajuns ulterior din nou la Spitalul Floreasca, având saturaţie de oxigen foarte mică.
Integral pe RomâniaTV.net