Paşte 2021. Florin Cîţu cere slujbă de Înviere cu distanțare, în curtea bisericilor

Regulile pentru Paşte 2021 s-ar putea schimba în zilele următoare. Premierul Florin Cîţu a anunţat luni seară posibile restricţii suplimentare.

Paşte 2021. Premierul Florin Cîțu a vorbit, luni seară, la Digi 24, despre regulile pe care credincioșii trebuie să le respecte de Paști, toate detaliile fiind discutate miercuri cu reprezentanții Bisericii.

„Trebuie să avem nişte reguli speciale şi de Sărbătorile Pascale. Vom lua cele mai bune măsuri. Slujbele vor fi în afara bisericii, cu distanţare.

Trebuie să avem proceduri clare, pe care să le înţeleagă toată lumea. Toţi vor să aibă o normalitate (n.r Horeca). Noi vrem cu toţii să revenim la normalitate.

Singura cale e vaccinarea. Cine e vaccinat poate emrge la concert, la mare, în străinătate, la hotel. De aceea avem acea bornă până la 1 iunie. La Cluj, suntem cu vaccinarea la 30%, în Bucureşti avem de la 20%.

Dacă românii vor să revină la normalitate, trebuie doar să se vaccineze. Obiectivul meu e atins. Am adus dozele în România. La 60% din populaţia României la vaccinată, vom ridica restricţiile”, a spus Cîţu.

Integral pe romaniatv.net