Postul Sfinților Petru și Pavel 2021. Cât durează cel mai scurt post al anului
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este considerat cel mai ușor post al anului, fiind,
de altfel cel mai scurt. În fiecare an, pe data de 29 iunie, creștinii îi prăznuiesc pe Sfinții Petru și Pavel,
iar perioada de postire diferă, de la an la an, în funcție de Paște.
Când începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
În 2021, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe într-o zi de marți, pe data de 22 iunie, după Sărbătoarea Sfintei Treimi.
Acest post durează doar o săptămână, până după ziua de prăznuire a Apostolilor Petru și Pavel. De asemenea, în acest post, este dezlegare la pește aproape în fiecare zi, fiind considerat cel mai ușor și cel mai scurt dintre cele patru posturi de peste an.
Durata postului Sfinților Petru și Pavel variează de la an la an în funcție de data la care pică Paștele. În săptămâna de post din acest an, sunt patru zile care au dezlegare la pește. Acestea sunt: marţi, 22 iunie, joi, 24 iunie, sâmbătă, 26 iunie şi duminică, 27 iunie.
Integral pe ciresteaici